Cantece de leagan

Pentru ca sunt. Pentru ca nu vrei sa recunosti asta. Pentru ca nu o vezi. Pentru ca esti orb. Pentru ca nu ma vezi. Pentru ca nu te uiti la mine, ci la tine. Pentru ca nu intelegi ca eu sunt asa. Si ca tu trebuie sa ma adori tocmai pentru ca sunt asa. Si ca nu ai voie sa ma dezamagesti. Sunt, totusi, un buric. Si nu orice buric, ci chiar ala al pamantului. Pentru ca nu eu am ales sa fiu asa, ci pentru ca pur si simplu sunt. Pentru ca nu am de ales. Iar tu, tu fix de-aia m-ai ales. Pentru ca niciodata nu este vina mea, iar daca am avut vreo vina, e doar pentru ca acea vina a fost provocata. Si nici atunci nu mai e vina mea... Pentru ca ma sparg repede in mii de bucatele colorate diferit si pentru ca de fiecare data ma lipesc altfel intr-un mod perfect. Pentru ca tu nu stii cat de greu e sa faci asta de atatea ori. Pentru ca tu nu stii de cate ori am facut-o. Pentru ca tu nu stii. Pentru ca tu poate banuiesti. Poate intuiesti. Pentru ca imi spui clisee frumoase pe care mie imi

How do you feel when you are spinning on a chair inside a room? You see everyone around you like trained comets… spin in the same way, with constant speed. If you are going to spin long enough you will see… you will see them all… and if you spin even longer you’re not going to see anyone anymore. Everyone is disappearing. At first, their faces are dissolving like the  watercolor  over which you poor water and after that you blot in one way only… the other way around. They are dissolving and blending… they are blending until they all become one stain. You are spinning on a chair inside a room in the middle of a big and colored stain. Don’t stop. Keep spinning. Follow the colors changing. Pull your head backwards and keep spinning. Try to see the stain with your eyes rolled over. Don’t focus on the faces, just the stain… the colors. You are spinning in the same direction with constant speed. Is it getting dark? Don’t worry… it’s just someone turning off a light… You are spinn

Praful de argint spulberat pe acoperisuri imi anunta raceala diminetii. Urasc iarna. Imi fura soarele la care imi intind pielea ca sa imi incalzesc sufletul. Iti simt fulgii topindu-se in podul palmei mele. Ma ard. Ma infiereaza cu fiecare picatura ce se prelinge pe incheietura mainii, urmandu-mi venele pe antebrat. Ai incaput in mine de ca si cum ai fi fost tot timpul acolo. Iti simt gandurile pofticioase muscand din trupul meu bucata cu bucata. Iti daruiesc fiecare bucatica, fragezita special pentru tine, impodobita cu fundite roz sau negre sau rosii, in functie de ocazie. Te voi devora la randul meu.

Hraneste-mi iluziile asa cum numai tu stii. Invata-ma din nou sa ma mint, sa te mint... Invata-mi primele sapte fete si numare-mi-le pe restul. O sa adormi? Nu sunt oite. Iubeste-mi piticii si apoi alunga-i usor, fara sa isi dea seama nici ei. Nu la fel faci si cu mine? Imi sufli in flacari in loc sa ma ungi cu cuburi de gheata. Ma voi prelinge eu peste sufletul tau pana ce nu va mai fi ramas nimic. Nimic din mine, nimic din tine pentru mine. Asculta-mi spoaptele, tipete de buha speriata in noapte. Ti le tip in fata de parca nu m-ai auzi. Stiu... stiu ca tu ma auzi... doar ca nu sunt obisnuita cu asta. Nici sa aud nu mai stiu. Am uitat... mai tipa si tu din cand in cand. Vreau sa iti vibrez glasul printre degete. Tine-ma in causul pieptului, ca de palme sunt satula! Macar o perioada... strange-ma de maini si nu-mi mai da drumul sa fug. Lasa-ma sa zbor, dar zbori si tu pe langa mine... cu mine... pentru mine... din mine. Saruta-ma.

Mă pierd în ochii lui albaştri şi uşor saşii de deasupra ceşcuţei. Şopârlul meu, ţine-mă de vorbă, îi spun. El se zgâieşte doar la mine. Îmi zâmbeşti sau îţi vine să vomiţi? Nu înţeleg ce vrei să îmi transmiţi. Te-aş mângâia dacă nu ţi-ar fi pielea atât de lucioasă. Ai luciul ăla de mâzgă… şi nu vreau să mă murdăresc pe mâini… nu vreau să stric tastatura. Te-aş trage de coada-ţi incovrigată să văd dacă se rupe. Dacă aş putea să o apuc… de ce nu ţi-e frică de mine? Şopârlule, nu mă lăsa să adorm!    Te mai chiorăşti mult la mine?!?

Îmi doresc să îmi zbârnâie mintea. Îmi doresc să mă răsfăț în puf de lebădă neagră. Îmi doresc să mă topesc în raze constante. Îmi doresc.

Ai impresia ca am o fire auto-distructiva? Ai impresia ca vreau, ca cer distrugere pentru a distruge? Cat de ciudat poate cladi ceva aparent distructiv nu stii? Cat de frumos se ridica florile din ingrasamant natural nu ai invatat niciodata? Da, adica din cacat! Cacatul face bine la flori. De-aia stau eu in cacat. Ca ma vad floare. Si da, vreau sa cresc. Vreau sa ma fac mare. De-aia vreau sa stau cu burta la soare. Ca face bine. Ce mai face bine la flori ? Apa. De-aia imi place sa stau cu orele in apa. In mare, in cada, sub dus… Cineva mi-a rupt o bucata din mine. Si-a plantat-o undeva. Sau a aruncat-o. Nu stiu. Nu am murit. M-am ofilit putin atunci, ca m-a durut. Dar stii, cand rupi o bucata dintr-o floare, din locul ala cresc mai multe flori. Locul ala intareste floarea. O face mai puternica. Si a mai trecut o vreme si a mai rupt cineva o crenguta din mine. S-a intamplat sa fiu taiata toata... odata... si atunci a trebuit sa cresc din nou. Am crescut altfel. Mai frumoasa, mai

Am fost la Viena! Unde am vazut oameni urcand pe cladiri  si coborand de pe ele disciplinati. M-au alergat in prima zi ca pe hotii de cai. Repede, repede, sa ajungem si la museumsquarter si la   parlament  si la Rathaus (unde incepuse targul de Craciun si am baut o canutsssa de vin fiert la 3 euro :| plus 2 euro canutsssa, ca era dragutsssa si n-am mai dus-o inapoi)  si la Michaelerplaz  si daca tot am ajuns acolo, facem o poza si la Michaelerkirche  si in fata la Hofburg pozam calutii, ca la ora aia nu mai aveai ce altceva sa mai pozezi :)))  si in aceeasi zi (adica seara) am ajuns si la Stephan’s Dom. Cand am auzit ca a doua zi vor sa o ia de la capat, cu trezire la 7 dimineata, sa fim la Schonbrunn la 9, am anuntat despartirea de grup. Pai ce, eu vreau sa merg la Zoo! Ah, nuuu, noi nu mergem la zoo, ca mie si-asa nu imi plac animalele. Ummmm ok! Eu vreau la zoo! Asa ca a doua zi, eu si perechiul meu ne-am trezit pe la 9 si ceva, ne-am dus la fruhstukul intrat in pretul cam

Ultima dată când am iubit. Când am iubit cu adevărat. Iubirea aia naiva, dăruita, totala... proastă. L-am ales pentru că m-a atras privirea lui. L-am vrut doar pentru mine. L-am avut... doar pentru mine? Nu. Nu doar pentru mine. Cu toate că nu am ştiut. Săptămâna oarbă, la mine a durat 8 ani. 8 ani în care am fost fericită. 8 ani de distracţii, pasiune, sacrificii, împliniri... poate mai puţine împliniri daca mă uit in spate. Dar atunci îmi erau de ajuns. Nu am căutat niciodată... încrederea era deplină. Băgam mâna în foc pentru el. Şi din punctul meu de vedere, 8 ani a fost doar al meu. Dap. Dar a venit şi momentul. Momentul când am simţit ceva ce nu mai simţisem de ani de zile. Un sentiment pe care l-am recunoscut imediat. O premoniţie. De fiecare dată când am iubit, înainte de despărţire, mă copleşea sentimentul ăsta, venit... el ştie de unde. L-am alungat cu un strigăt “Tu ce cauţi aici?!?” şi cu negarea iminentă. Sunt nebună. Am luat-o razna. Nu s-a schimbat nimic. Ce-i cu

Ma povestesc pe mine. Ma povestesc tuturor, oricui, fara retineri. Sunt o poveste. Incep cu “a fost odata” si inca mai sper ca ma voi termina cu “si au trait fericiti pana la adanci batraneti?” hmmm nu stiu daca asa ma voi termina. Am eu alt sfarsit pentru mine... “si-am incalecat pe-o capsuna si v-am spus o mare si gogonata minciuna!” poate s-ar potrivi mai bine? Poate. Va spun la sfarsit. Acum suntem pe undeva pe la mijlocul povestii. Ce se intampla in povesti pe la mijloc? Pai heroina principala si neaparat personaj pozitiv, se da de ceasul mortii. Nu-i merge nimic, iubitul s-a transformat in porc si a fugit peste 9 tari si 9 mari, iar EA, ea trebuie sa roada 9 paini de piatra (tocmai am terminat cu dintii, poate tocmai ca sa ii am sanatosi sa am cu ce roade la painile alea), sa rupa 9 perechi de opinci de fier (ei, hai, chiar opinci??? Unde sa mai gasesc opinci???) si sa toceasca 9 toiege de otel (pe spinarea cui?) pana sa il gaseasca. Deci ea trebuie sa il gaseasca pe el. B

Sa ma trezesc. Sau nu… sa visez in continuare… sa traiesc in visul meu. Sa ma trezesc. Cand m-as trezi as fi urata? Mi-am pus funda rosie pe ceafa ca sa fiu sigura totusi... Ma afund. Imi place. Uneori. Mi-e frica sa ma trezesc. Chiar daca ar fi posibil. Ar fi posibil... si sa ce? Sa fiu ce? Care e diferenta dintre minciuna si sinceritate? Acum esti sincer, acum nu mai esti sincer... care e diferenta? Ar trebui sa stiu? Nu. Nu ar trebui sa nimic. Oricat de libera as vrea sau nu sa fiu, oricat de liber crezi ca esti, oricat de liber ar crede ca poate fi, totul in jur e o carcera. Traiesti in limitele propriei minti. Traiesti in limitele propriei imaginatii. Mai mult nu ma duce capul. Mai mult nu exista. Acum. Nu imi ajunge atat. Vreau mai mult. De unde? De unde sa scot mai mult? Ma las influentata. Asa mai imprumut si din imaginatia altora. Din limitele lor mi le largesc pe ale mele. Sau fac mai multe carcere mai mici? Care e diferenta? Diversitate. Si daca nu exista inseamna

Sunt inca la munca… si nu stiu cand o sa termin. Sunt pe pilot automat . Nu am mancat de ieri dimineata… mancare. Doar dulciuri si fructe hehehehehe…. da’ las’ ca beau Nestea si mi-a zis mie Did ca nu mai e nevoie sa mananc yupiiiiiiiiii :D Astept urmatoarele documente de formatat. Chestii. Si azi trebuie sa vin iar la munca? Oare… oare o sa vin? ;)) Oare… am deja 8 ore jumate peste program. Practic am muncit cat pentru maine si inca putin. Hihihihihi sport extrem ! Da’ stii care e culmea? Nu mi-e somn! Ma gandesc la verzi si uscate, am ochii obositi , sunt obosita si o simt in spate, dar nu mi-e somn. Mai pot. Mai pot… mai vreau? Nu am baut nici cafea nici cola nici energizant . Sunt tare, frate! Aud statuia cum imi creste in curte! :))))))))))))) L.E.: E 6 dimineata si eu tot nu am plecat acasa… revin cu amanunte?

Luni dimineata, ploua, frig, el a plecat devreme de langa mine si mi-a lasat patul sa se raceasca. Mi-am tras plapuma mai bine in jurul meu... dupa ce toata noaptea am scos cate un picior din ea... ce mult mi-a placut noaptea asta... cum m-a tinut in brate cu indarjire aproape... oricum ma foiam eu, tot ma strangea langa el. Aproape sufocant. Cald. Tandru. Sincer. Poate chiar involuntar. Pielea lui fierbinte lipita de a mea mi-a odihnit trupul. Si apoi alarma. Mi-a sarutat umarul, obrajii, buzele... m-a mai strans odata in brate. Caldura ramane amagitoare cateva minute si apoi... frigul. Somn agitat, usor nervos, stiind ca urmeaza sa sune inca odata si pentru mine. Si urla. (Taaaaci!) si incepe ritualul de dimineata. Mai devreme cu o ora... de ce? Programare la dentist. Si acum stau cu falca amortita si nu am niciun chef de munca. Vreau inapoi in pat. Vreau inapoi in bratele lui. Acolo era cald... Daca as fi fost pisica, azi-noapte as fi tors...

“Oamenii sunt singuri” mi-a spus. Adica ce, credeai ca eu nu stiu? Credeai ca eu nu sunt singura? Ma doare? Imi mai fac din cand in cand cate o anestezie si nu mai simt. Ce vrei? Sunt inconjurata de oameni. Oameni care vor sa fie cu mine, langa mine... pentru mai mult sau mai putin timp. Ii vad oare? Ce legatura are? Tot singura ma simt. Esti inconjurat de oameni. Oameni care vor sa fie cu tine, langa tine... pentru mai mult sau mai putin timp. Ii vezi oare? Ce legatura are? Tot singur te simti. Te-ai vrut virtuos candva... mai vrei? Nu... vrei doar ce iti convine. Arta nu permite compromisuri. O faci din placere sau o faci pentru bani? Care este motivul principal? Ce legatura are cu virtutea? Nu au cum sa fie ambele pe acelasi loc. Pe mine nu ma minti. (“Te simti libera cu mine?”) Sau fa-o, dar nu te astepta sa te si cred. Voi intra in jocul tau. De cele mai multe ori iti voi lasa impresia ca te cred. Dar, daca esti atent, vei observa din cand in cand cate o mica ironie roz

A mai trecut un an… un an de cand s-a nascut al doilea copil al ei. Primul a murit la cateva zile dupa nastere. Cand am aflat... nu stiam ce sa ii spun. Nu stiam cum va reactiona. Nu stiam ce as fi putut eu sa ii spun ca sa ii aline suferinta. Una din cele mai puternice femei pe care le cunosc, la doar cateva luni dupa, imi spunea ca o ia de la capat. Ea isi doreste un copil. Si a reusit. A nascut un baietel superb. Un copil special. Despre copiii care se nasc cu semn in frunte se spune ca au fost sarutati de ingeri. Inainte sa se nasca, ingerul lui i-a spus ca ii va fi toata viata aproape, sa nu uite asta, l-a imbratisat si l-a sarutat pe frunte. Este un Fat-Frumos. Toti Fetii-Frumosi au ceva in frunte. Ori un mot, ori o stea... ori sarutarea unui inger.

M-am plans ca am prea multa energie… m-am plans ca n-am pe ce sa o consum. Am cerut si mi s-a dat! Exact ce am vrut, aia mi s-a dat! Am vrut sa petrec, sa ma distrez asa cum nu am mai facut-o de cativa ani. Am inceput de joi... Am vrut nopti albe la distractie si am dormit in trei zile si trei nopti, 7 ore adunate… ce de cifre magice :D Am vrut ore suplimentare la munca, sa fac rost de bani pentru Viena... dar tocmai in zilele astea cand am si petrecut??? Nu, nu ma plang. Asta am vrut... eu am vrut! Mi-e dor de blog. Mi-e dor de scris. Nu mai am timp. Acum am prins o fereastra intre proiecte si in loc sa imi dau scaunul pe spate si sa inchid ochii, eu tot cu ei in calculator stau. Ma dor, ma ustura, ii simt impaienjeniti, stiu ca le-ar prinde bine o pauza... stiu. O sa imi cada o unghie. Mi-e drag de ea. Nu vreau sa cada! Daca beau Nestea mai trebuie sa si mananc?             

Las lacrimile sa imi curga in voie pe obraji. Ma curata de prea multele adunate cu atata grija in mine. Nu, nu sunt trista. Mai dau jos un strat. Atata tot. Imprumut sentimente si le transform in mine. In ce vreau eu. Sau in ce as vrea sa fie. Castelul se inalta mai sus si mai sus si cartile nu sunt lipite intre ele. Am obosit. Si am atat de multa energie neconsumata... unde sa mi-o urlu? M-am plictisit. Ce altceva mai e de facut? Provoaca-ma! Invata-ma! Distreaza-ma! Fa ceva original. Spunce-mi ce nu mi-a zis nimeni pana acum. Arata-mi ce nu am vazut niciodata. Hai sa fugim... unde? Intotdeauna altundeva. De acord?              De ce?

Pentru ca am nesabuinta de a crede ca in mine, fara artificii si falsitati, exista ceva ce poate fi iubit. Am pretentia sa fiu vazuta asa cum sunt si apreciata. Inclusiv pentru faptul ca ma arat asa cum sunt. In impertinenta mea, cer admiratie neconditionata. Cred in mine? Uneori. Sau si atunci doar ma mint. Dar ma mint frumos :P si atunci cred. Poate nu am de ce. Si poate ca am. Posibilitatile sunt intotdeauna infinite. Poate merit. Poate nu. Nu conteaza ce. Orice. La orice te-ai gandi, raspunsul e acelasi. Ce vreau? Ce mai conteaza? Cui ii pasa? Nici macar mie.              Pentru cine? Pentru mine? Probabil… cu toate ca nu sunt sigura. Pentru el? Nu. Care el? Pentru ea. Da. Cu siguranta pentru ea. Da, pentru tine. Dar pe tine nu te-am intrebat niciodata ce vrei. Ce vrei pentru mine? Daca ai avea de ales intre a fi eu si a ma integra nemaifiind eu, ce ai alege? Ce ti-ai dori sa fi fost? Sau te-am mai intrebat? Si te intreb cu atata siguranta, incat ai zice ca stiu cine sunt. Poa

Play. Inchid ochii. Galben. Nisipiu. Pamantul fuge pe sub mine cu viteza constanta. Nu sunt nici ametita de ceea ce vad, nici nu mi se face rau. Sunt relaxata. Privesc. Pamantul este crapat. Sterp? Nu. In expectativa. Ridic privirea. Fuga pamantului se opreste incet. Insesizabil. In mijloc, un copac. Isi intide ramurile in voie, circular, cu respect fata de natura care l-a creat. E un copac gros, dar nu e batran. Nu e noduros. Coroana bogata e ca o pictura... verde proaspat... nu crud, nu prafuit, nu batran, ci verde. Nu vad nori... pentru ca nu vad cerul? Si nici macar o adiere fina... totul e static. Ma uit in jos si la picioarele mele, prin crapaturile pamantului, apare ceva auriu. O lacrima de aur rasare in fata mea, prinsa in varful unui fir de iarba... nu, nu e fir de iarba. E tulpina. Creste gratioasa in fata mea cu miscari circulare... se unduieste sub lacrima de aur care isi tese o aura stravezie in jur. Stop.

Iar m-am visat coborand scari. Fata de data trecuta, cand am coborat in fuga, bucuroasa ca le cobor, niste scari de bloc, usor spiralate, acum am coborat cu frica. Erau niste scari de franghie, pe care incercam sa cobor de pe un zgarie-nori. Si nu aveam pe unde altundeva sa cobor de acolo. Imi tremurau si mainile si picioarele. Coboram incet, atenta la fiecare pas, cautand pe pipaite sfoara de sub mine. Era vara. Aveam o fusta scurta pe mine si nu aveam chiloti. Realizam cat sunt de sexoasa fara chiloti pe franghiile alea. La jumatatea drumului m-am odihnit pe o terasa. Apoi am inceput din nou sa cobor. De data asta nu mai eram asa de departe de pamant, asa ca nu imi mai era chiar atat de frica. Jos, la baza scarilor, erau doi barbati. Cel din dreapta, tanar si frumusel, brunet, bine facut, cel din stanga... nu mai stiu cum arata... nu cred ca l-am vazut foarte bine. Parca ceva mai matur. Ma admirau de la distanta. Am trecut printre ei fara sa ii privesc... cautam scara blocului de

Esti sigur? Esti sigur ca asta vrei? Esti sigur ca asta iti doresti pentru tine? Pentru acum? Pentru mai tarziu? Ce vrei de la viata? Esti sigur? Esti sigur? Esti sigur? Calculatorul stie ca tu nu stii ce vrei. Te intreaba intr-una: esti sigur ca nu vrei sa salvezi? Esti sigur ca aici vrei sa salvezi? Esti sigur ca vrei sa iesi? Esti sigur? Si, invariabil, tu ii dai “YES”. Click. YES. Stii ca langa YES exista si NO? Ai timp sa te razgandesti... Esti sigur ca asta e drumul pe care vrei sa o iei? Calculatorul nu te intreaba daca esti sigur ca vrei sa incepi ceva. Te lasa sa incerci orice. Ar fi inutil sa incerce sa te opreasca. Invariabil, tu ai da YES. Esti sigur ca vrei sa incerci? YES. Ok. Nu iti place? Uninstall. Esti sigur? YES. Unable to find file... uninstall failed. Repeat. Failed. Repeat. Failed. Ce faci? Il lasi acolo… din cand in cand te intorci si incerci din nou. Pana la urma gasesti un patch ceva care te ajuta sa dezinstalezi... esti sigur? YES

Azvarle-ti adoratia peste mine. Improasca-ma de sus pana jos. Fa-ma sa simt din nou zeitatea din mine Si-n urma dispari. Lasa-ma sa mor. Din prea multa cruzime in jurul meu tes Singuratati din perle negre-alintate – Clipe rebele ce vesnic traiesc Intre pulpe de scoici fertile, imaculate.

Buzele tale-nfierate In roza carne fierbinte Imi numara clipe murdare Cu iz de “mai vreau”. Sarutul brutal ti-a furat Din pielea uda parfumul Sa-mi urle in mine constant Subjugarea-ti nocturna.

Ma imbat cu propriile-mi lacrimi. Le beau cu nesat ca pe shoturi. In Grecia le zic sfinakia. Beau sfinakia din lacrimi de vodka. Ordinara bucurie a trairilor mele… exterioare? De cate ori te-am asteptat sa te imbeti cu mine? De cate ori te voi mai astepta ? Ma plictiseste plictiseala ta. Mai da-mi o sfinakia. B52, asa cum beam cu M. acum atat de multi ani, pe vremea cand eram impreuna, iresponsabile. Pamantul ma tine inca in picioare. Incerc sa imi infig picioarele in el. As vrea pana la glezne sa imi ingrop picioarele, sa nu se mai desprinda niciodata. Dar picioarele mele sunt mai intelepte decat mine. Nu ma asculta. Stau cuminti acolo, in asteptarea urmatoarei brize care sa le ridice usor… sau in asteptarea unui vant puternic si viril, care sa le smulga de-odata si sa le azvarle pana in al noualea cer. De ce sunteti incapatanate, picioare? Voi nu stiti ca de acolo, de sus, caderea este lunga? Dar ce frumos se vede pamantul de acolo…

Siguranta. Nepasare? Nu… inconstienta. Fericire. Inocenta. Curiozitate senina. Stabilitate. Le-am pierdut undeva in trecut, probabil cand am inceput scoala. Sau cel putin pe undeva in zona. Le regasesc din cand in cand, dar niciodata impreuna. Asta e motivul pentru care imi plac mie casele cu pereti inalti. Cu cat mai inalti, cu atat mai bine. Pentru ca ma fac sa ma simt din nou mica. Sau sa simt cum simteam? Cand sunt intr-o astfel de camera, cu tavanul undeva sus, mult mai sus decat sunt eu obisnuita, ma simt in siguranta. Nu imi aduc aminte clar care a fost prima mea amintire. Nu stiu care din ele e prima. Dar imi aduc aimnte clar cresa. Imi aduc aminte si drumul spre cresa. Mergeam cu tramvaiul pe chei si imi placea sa ma uit in boschetii de pe malul Dambovitei. Mama imi spusese ca acolo sunt sobolani. Nu i-am vazut. Sau nu imi aduc aminte sa ii fi vazut. Apoi tramvaiul o lua la dreapta si acolo era magazinul cu papusi. Imi lipeam nasul de geam in fiecare zi, ca sa vad ma

Hai sa dansam impreuna! – inceputul emotiilor cu cosuri pe frunte si cu ochii mari si inocenti (privirea tampa de vitica). De ce nu m-ai lasat aici? Sau mai bine separat… pana ce privirile ni se vor intalni surprinse ca s-au intalnit. – evolutia emotiilor ceva mai calculate, ceva mai retinute, de teama unui esec? Masca: privire fulgeratoare, sfredelitoare intr-o secunda, rasul jovial – de gheata (poti sa o topesti?), sanii stransi in sutienul push-up – impertinent respira deasupra decolteului generos. Lipeste-te de mine! Imi urla in mine dorinta. Mi-ai ucis materia cenusie si mi-ai lasat-o pe aia roz! Priveste-ma cum dansez! Nimeni nu danseaza mai bine ca mine. Asa ca poti sa ma privesti. Nu mi-a mai ramas decat dansul. Dansez de una singura. Nu mai stiu sa ma las condusa. Nu vreau sa conduc. Nu-mi deranja ritmul cu ritmul tau. Taci si priveste-ma! Privirea? Aroganta. O retarda dansand dumnezeieste. A inceput sa iti placa ce vezi? Ha! N-ai vazut bine… ia mai uite-te odata! Pr

Azi e ziua mamei mele. Mama mea nu seamana cu nicio mama din lume. Este cea mai frumoasa fiinta, un inger blond cu ochii mari si albastri, o femeie care stie cum sa te mangaie din priviri, o femeie care stie cum sa zambeasca. Mama mea imi ia durerile cu mana la propriu. Nu stiu ce face cu ele, dar tare imi e ca le pastreaza undeva in ea… Mama mea mi-a fost, imi este si imi va fi intotdeauna cea mai buna prietena. Mama mea este acolo. Indiferent pentru ce. Ma prinde si ma arunca iar. (“Zboara, puiule, zboara!”) Mama mea ma cunoaste, ma intelege si ma iubeste asa cum sunt. Intotdeauna. Cu toate ca nu am fost o adolescenta cuminte (nici pe departe), ea m-a inteles si m-a sustinut. Cu toate ca nici acum nu mi-a venit minte la cap, ea ma intelege, ma sustine si ma iubeste. Primele prostii le-am invatat de la mama. Tot ea m-a invatat despre cinste, sinceritate si bunatate. De la ea am invatat sa iubesc. De la ea as vrea sa mai pot invata atatea… Pe mama mea o iubesc mai

Filmare din elicopter: campii pline de flori, dealuri verzi cu turme de oite albe si pufoase, in mijlocul lor se focalizeaza o oaie neagra si zambarerata. La o margine de padure de foioase, un lup sasiu cu limba scoasa se holbeaza la cainele mioritic alb care pazeste turma si saliveaza. Ne indepartam din nou si ajungem in munti acoperiti de paduri de brazi. Pe o coasta de munte, o capra sexi sare gratios din piatra in piatra, spargandu-le pe fiecare in parte in patru. Sub fustita vaporoasa, bine legat de piciorul fin cu o jarteluta roz, se poate vedea un S&W de 9 mm.  In urma ei, cei trei iezi zamisliti in adolescenta, pe vremea cand “traia clipa” alaturi de grupurile de tinerii tapi bikeri, o urmau cu entuziasm, fiecare avand in spate cate un Degtiarev. Capra i-a invatat de mici sa isi poarte de grija. De cand s-au nascut le-a spus intr-una: “LA NEVOIE, SCOTI MITRALIERA!” si i-a invatat cu tandrete sa traga la tinta. Chiar acum se indreptau catre tapsanul pe care capra o

Ca aveam o profa imbecila care nu vroia de la noi decat sa invatam comentariile pe care ni le preda ea si citate din Calinescu. Ca eu il iubeam pe Bacovia, iar ea nu il intelegea. Ca eu nu puteam sa il sufar pe Sadoveanu pe care ea il adora. Pentru ca aveam idei proprii pe care nu puteam sa nu le expun. Pentru ca eram rebela sau poate doar teribilista. I-am spus de cateva ori bune ca nu voi citi niciodata Baltagul. Am citit cu foarte mare greutate primele doua pagini si nu vad de ce m-as supune la chinul ingrozitor de a citi toate paginile alea. Pentru ca NU IMI PLACE! Blasfemie! 2! Ora urmatoare aceeasi intrebare, acelasi raspuns, aceleasi discutii, iar 2. (Noua mea colega imi distrage atentia de la aceasta minunata povestire cu nenumarate ticuri faciale. Ma intreb daca e intreaga la cap.) Ne-a predat Baltagul vreo 10 lectii. Era in delir. In vreo 3 lectii ne-a povestit de ceva revelatie pe care a avut-o Gheorghita, revelatie in urma careia acesta s-a maturizat brusc. Mi

Romantismul unei invitatii la “un suc pe malul lacului Razim”, a declansat o intreaga aventura de weekend. Am pornit de la doua optiuni: Lunca sau Portita. La Portita ar fi fost mai frumos, dar nu mai aveau locuri. Urma sa plecam la Lunca sambata dimineata si, daca gasim o camera cu doua paturi, putem ramane peste noapte. El s-a ocupat, foarte meticulos, de tot. A cautat cazari pe net, a facut rost de numere de telefon, a sunat, a facut rezervarile de rigoare, a facut rost de harta, a piratat un GPS, a facut plinul la Logan si iata-ne plecati. Nu voia sa o luam pe autostrada, ca e mai frumos celalalt drum… ok, cum vrei tu, tu esti soferul. In Colentina si-a dat seama ca e prea aglomerat si ca o sa facem mai mult de o ora pana trecem de Europa, asa ca a virat brusc la dreapta si am pornit spre autostrada. Asta a fost inceputul dejucarilor planurilor lui. Pe autostrada am fost informata de existenta unui concurs de barci in Constanta. Asta insemna, in traducere libera, o aglomerati