In Logan c-un moldovean


Romantismul unei invitatii la “un suc pe malul lacului Razim”, a declansat o intreaga aventura de weekend. Am pornit de la doua optiuni: Lunca sau Portita. La Portita ar fi fost mai frumos, dar nu mai aveau locuri. Urma sa plecam la Lunca sambata dimineata si, daca gasim o camera cu doua paturi, putem ramane peste noapte.

El s-a ocupat, foarte meticulos, de tot. A cautat cazari pe net, a facut rost de numere de telefon, a sunat, a facut rezervarile de rigoare, a facut rost de harta, a piratat un GPS, a facut plinul la Logan si iata-ne plecati. Nu voia sa o luam pe autostrada, ca e mai frumos celalalt drum… ok, cum vrei tu, tu esti soferul. In Colentina si-a dat seama ca e prea aglomerat si ca o sa facem mai mult de o ora pana trecem de Europa, asa ca a virat brusc la dreapta si am pornit spre autostrada. Asta a fost inceputul dejucarilor planurilor lui. Pe autostrada am fost informata de existenta unui concurs de barci in Constanta. Asta insemna, in traducere libera, o aglomeratie care trebuie evitata. Ok, nu o luam prin Constanta. Tu stii mai bine drumurile, ca de-aia esti sofer. Mi se pune harta in brate si hai sa pornim in cautarea rutei ideale. O gasim, introducem datele in GPS si continuam drumul linistiti. Bine, bine, dar pana cand credeti ca a durat linistea asta? Tanti din GPS ne tot explica sa o luam ba la dreapta, ba la stanga, ba sa mergem tot inainte. Asta pana ne-a spus sa o luam printr-un bloc. Atunci ne-am dat seama ca s-ar putea sa faca misto de noi. Am intrebat-o pe tanti unde vrea ea sa ne duca si raspunsul a fost cu totul altul decat adresa introdusa initial, drept pentru care am devenit, brusc, GPS-ul lui.

Cu o experienta egala cu ZERO in domeniu si cu cea mai proasta harta rutiera a Romaniei in brate, am pornit intr-o orbecaire spre minunatul sat Lunca. (sat care, de altfel, nu aparea pe acea harta). Dupa ce am ratat o iesire spre drumul european, ne-a indrumat un localnic turmentat spre urmatorul sat. Noi, creduli, ne-am luat dupa el. Ce-i drept, nu l-am intrebat si daca drumul respectiv e asfaltat. Mare greseala. Tocmai cand ma minunam eu mai tare de calitatea superioara a asfaltului, s-a terminat brusc. Da, asfaltul! Ne-am trezit pe un drum de tara construit din gropi. Care mai de care mai mare si mai atragatoare. De ce spun atragatoare? Pentru ca unde era groapa mai mare, acolo eram si noi. Si nu, nu conduceam eu. M-am gandit “ok, e masina lui, poate l-a suparat… sau poate l-a facut de ras, ca doar e Logan… de unde sa stiu eu ce e intre ei doi? Poate ca o merita…” s.a.m.d. Intr-un final apoteotic, cand nu mai credeam ca vom mai ajunge vreodata la o bucata de asfalt, intram in satul urmator, semn ca suntem, totusi, pe drumul cel bun. In tot acest timp, ne-am amintit reciproc ca am ocolit aglomeratia din Constanta. Da, am reusit sa o ocolim!

Cum in Romanica (cel putin in zona aia) exista mai putine indicatoare decat in Bulgaria (cine stie cunoaste), bineinteles ca ne-am mai ratacit odata in cautarea faimosului drum european, pe langa care am trecut odata, dar in halul in care arata, am fost convinsi ca nu are cum sa fie ala!

In fine, pe ploaia care ne-a condus tot drumul, am ajus la Lunca. Vis-a-vis erau americanii. Lihniti de foame, am intrat direct in restaurant. Peretii, plini de lighioane impaiate, anuntau un meniu vanatoresc. Gresit. Era meniul oricarui restaurant din orice colt de drum european din Romania. Dar aveau bors pescaresc. Unul din cele mai proaste borsuri pescaresti pe care le-am mancat vreodata, dar la foamea pe care o aveam in mine, nu mai conta. La felul doi am comandat ceva mai usor de preparat: cascaval pane cu cartofi prajiti. Cascavalul… mi-a amintit de blog… de fapt de un blogger care se plangea de calitatea cascavalului pane oferit angajatilor la pranz de catre compania unde lucra. De cartofi prajiti chiar imi era pofta. Aveau gust de carton fiert. Sunt convinsa ca ala e gustul cartonului fiert. But again, la foamea pe care o aveam… ce mai conta? Dezamagita ca nu am putut sa mancam pe terasa din cauza ploii, mi-am baut cuminte sucul de portocale. El s-a intors de la receptie cu vestea cea mai potrivita cu tot ce se intamplase pana atunci:

- Nu au camere cu doua paturi.
… (Zbang!)
Dar nu au, nu ca nu au libere, da’ chiar nu au deloc.
 … (Si de ce ranjesti fasolea?)
Ce facem?
Ce propui? (Da’ tu cand ai sunat sa faci rezervare nu ai intrebat de paturi??? Sau ce ai rezervat tu?!?)
Pai sa mergem in alta parte?
- Normal ca mergem in alta parte! Mai stii ceva in zona?
- Nu mai exista nimic in zona.
- (Iar ranjesti fasolea…) Bine, atunci mergem in Vama. Acolo stiu eu ca gasim.

Am pornit spre Vama Veche. De data asta am luat-o prin Constanta. Si nu era aglomeratie. In Vama am ajuns spre seara si am tras la primul “han” care ne-a iesit in cale: Dunarea. Ieftin, ce-I drept, dar cu o baie atat de ingusta, ca nu ma puteam apleca deasupra chiuvetei (atat de mica si ea, incat nu am avut loc sa ma spal pe fata in chiuveta). Dusul era doar un furtun de dus, iesit din minuscula chiuveta. Furtun de dus care nici macar nu functiona. Dar am avut apa calda! Paturile erau curate, camera in limita acceptabila. Am vazut si mai rau.

Ne-am lasat bagajele si am iesit sa ne plimbam prin ploaie. Am vazut umbrele in Vama. Doua! Mmm… clatite… cate o jumatate de pepene galben umplut cu clatite caramelizate trase in rom, nuca si ciocolata. O nebunie…

L-am tras dupa mine in Stuf, dar nu i-a pacut. A facut cea mai mare greseala pe care o putea face cineva: m-a luat de acolo pe Metallica! Nu putea sa ma lase macar piesa aia?!? Si nici macar nu era ceva insuportabil ca Battery sau ceva asemanator. Nu! Era Unforgiven II! Pe Unforgiven II el a vrut sa plece!!! De neiertat!

Am incercat, fara prea mare succes, sa facem ceva poze la Vama noaptea pana am ajuns in Expirat. Langa, mare gratar. Dupa ce ne-am afumat bine de tot (ca deh, avem o varsta, tre’ sa incepem sa ne prezervam), si-a dat el seama ca ii e foame. Baaaai, cum sa-ti fie, mah, foame?!? Dupa ce am bagat in noi ca porcii enormitatile alea, tie iti e foame? Ok, cica de la gratar i s-a facut pofta, de la pofta foame, whatever. L-am dus sa manance. Cica

Ce imi recomanzi?
Pai stiu eu ce vrei tu sa mananci? Eu ti-as recomanda peste, ca il fac bun si doar suntem la mare…
Da’ io vreau mici.
Ia-ti mici atunci. (La ce m-ai mai intrebat pe mine ce iti recomand?!?)
Da’ o sa mi se faca rau.
De ce sa ti se faca rau?
Pai daca nu-s bine facuti?
(Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa) Bai, eu te-am adus aici, ca stiu eu ca aici se mananca bine, da???
Da, da’ mie tot o sa mi se faca rau.
Ok. (Whateveeeeeeer)

Deja nu mai puteam. Eram mult prea obosita. L-am vazut pe Tataie. Cum dracu’ sa nu-l vezi, ca i se vede peruca aia alba si creata de la 5 km! Mi-am adus aminte de noptile pe plaja cu canutele de metal si cu rasaritul pe Bolero… Mi-e frig! Vreau in pat! Acum! In timp ce isi manca micii, se tot minuna cum a plecat el in delta si a ajuns in Vama.

Mai ai idei d-astea? Maine ce-ai vrea sa facem?
Ohohooooo… idei am! Nu ma porni!
Hai, spune, nu te sfii.
Ok. Ce-ar fi maine sa mergem in Bulgaria?
Cum sa mergem in Bulgaria?
Cu masina.
Vai, nu se poate!
De ce?
Pai nu stiu daca am asigurare. Si cine stie ce altceva mai e nevoie?
(Cu asigurarea s-a rezolvat, avea)
Mai ai nevoie de buletin si sa platesti vigneta la vama. Atat.
Si de leva de unde fac rost?
Tot din vama, de la Exchange!

Peste noapte l-a chinuit talentul fotografic. De sub patura nu imi ieseau decat parul si o mana, asa ca astea au fost singurele lui inspiratii. Adevarul e ca el a suferit toata noaptea din cauza tantarilor, iar eu am dormit ca o vaca. :)) Si am dormit atat de bine pentru ca, da, ati ghicit, mi-a spus povesti inainte de culcare. In fine, eu am prins una singura. El sustine ca mi-a zis trei. Prima a fost la cerere. Pentru ca imi era dor de blog, i-am cerut “Capra cu trei iezi” (cine se simte, ala e!).

Dimineata m-a trezit inainte de ora 8, ca sa ma intrebe ce vreau sa facem. Eh… dormisem destul.

Pai n-am zis ca mergem in Bulgaria?
Asa am zis?
Da!
Dar n-avem harta. Cum sa mergem asa? Pe unde o luam?
Lasa, ca pana la Balchik e usor. De harta o sa avem nevoie pentru intoarcerea in Romania, dar gasim noi pe-acolo.

Zis si facut. Cu o mandrie de roman care uitase prin ce coclauri neasfaltate trecuse cu o zi inainte, critica cu indarjire drumurile peticite ale bulgarilor. Eu, cu putina rusa invatata la scoala, reuseam sa citesc semnele, care erau scrise doar cu litere chirilice in proportie de 70%. El nu intelegea o iota. Naspa ca sofer… asa ca am inceput sa ii traduc semnele rutiere. Si tot asa am realizat ca trebuie sa il informez si de cele care nu aveau nevoie de traducere. Ca el nu le vedea pe toate… Asa cum nu vedea nici damburile de incetinire a vitezei din statiuni. Bulgarii erau aia tampiti ca le-au pus in drum (!).

Nu imi vine sa cred! Eu nu sunt obisnuit sa plec asa… fara sa fac planuri, fara sa ma interesez inainte unde merg, fara sa stiu cel mai mic detaliu…
Eu da! (Aha, asa cum te-ai interesat si de camerele alea din Lunca?)
Vai, eu nu… sa ma las eu asa dus de val? Niciodata!
Eu ma las tot timpul dusa de val.
Stiu.

Ajunsi in Balchik l-am dus la Silent Nest sa mancam, pentru ca mie imi era pofta de pestele ala “Cipuro” si de onion rings, asa cum numai acolo am mai mancat.

L-as fi plimbat si prin gradinile castelului/casa de vara, cu toate ca eu le mai vazusem, dar nu mai avea leva si nu am gasit exchange in zona, asa ca ne-am multumit cu o plimbare prin Balchik.

Stii ca noi doi suntem tizi? (Zic)
Cum asa?
Ummm… ma cheama si A.
Serios??? Ai crescut 50% in ochii mei!
Si eu am doua prenume. Ma cheama si C. Dar numai familia imi spune asa. Pietenii imi spun A.

Zbang! Asa il chema pe fostul! In secunda aia m-am simtit ca intr-un film prost. Dupa ce ca am trecut cu vederea faptul ca sunt aceeasi zodie (o zodie pe care, de altfel, nu am putut niciodata sa o sufar), acum aflu ca ii si cheama la fel?!? Si la fel ca fostul, prietenii ii spun altfel…

O prietena mi-a spus sa mai trec si eu pe la biserica!

Nu am gasit o harta a Bulgariei in toata statiunea, asa ca i-am propus sa cautam si in Albena. Recunosc, planuisem de la bun inceput sa ajung si acolo. Pe plaja din Albena am facut cunostinta pentru prima data cu un teleobiectiv. M-am indragostit! Nu mai exista nimic. Eram doar eu si aparatul. Ba nu, aparatul facea parte din mine. Am fotografiat tot ce imi iesea in cale. Vrabiute, copii, umbrele, degete… rezultate gasiti aici: http://cantecel.deviantart.com/gallery (cei care nu l-ati vizitat deja, sa va fie rusine!)

Incerca sa imi atraga atentia. (Mi-am dat eu seama mult mai tarziu). Se agita pe langa mine, mi-a facut un castel de nisip (la cerere), a incercat sa ma agaseze, m-a agasat, m-a lasat in pace… eu eram in lumea mea! Cu aparatul lui.

Mah, da’ daca tot n-ai reusit sa dormi azi noapte, de ce nu te intinzi pe sezlongul ala sa incerci sa dormi un pic?
Nu pot sa ma relaxez ca sunt prea departe de tine.
… Atunci nu te relaxa! (Si ce-oi fi vrut sa-ti zic acum? Hai sa ne intindem impreuna pe un sezlong sau ce? Jeeez!)

Am cautat harta si in Albena. Un receptioner ne-a zis sa mergem la  o benzinarie din afara orasului, ca poate acolo avem noroc… daca nu, sa o luam spre Dobrich, ca acolo sigur sunt benzinarii unde o sa gasim harta si e in drum spre Ruse. Bineinteles ca abia in Dobrich am gasit harta si bineinteles ca NU era in drumul spre Ruse. Era in drumul spre Silistra. Bun si ala.

Asa am ajuns sa ma dau cu bacul pe Dunare.

Am ajuns in Bucuresti. La Unirii ii zic pe unde sa o ia, ca vroia sa o ia gresit.

Nu, ca nu e bine pe unde zici tu. (imi zice el)
De ce nu e bine?
Ca pe Victoriei e sens unic.
Si ce treaba ai tu cu Victoriei?
Nu, ca tu ma bagi pe un contrasens!
Mai, baiete, stau aici din clasa a III-a! Cred ca am facut drumul asta cam de un milion de ori mai des decat tine.
Da’ nu cu masina!
(Hai sa mori tu! N-oi mai fi vazut masina pana la Loganu’ tau! Noroc cu Loganu’ tau, ca asa mai invat si eu cum e sa te plimbi cu masina!!! Ptiu!!!!) Bai, oi avea io suvite, da’ blonda nu-s!
A, da? Bine, atunci o iau pe unde zici tu… da’ io tot cred ca tu o sa ma bagi pe un interzis.

Am ajuns la mine, mi-am scos bagajul din spate si i-am multumit pentru plimbare. In Albena nu mai fusesem si chiar imi doream sa merg. Si in Lunca poate ca mi-ar fi placut daca s-ar fi interesat din timp de camera asa cum a promis… si daca nu ploua. Ma intreaba:

Eu cad te mai vad?
… (chiar ma blocase intrebarea)
Niciodata?
Hai, mah… vorbim pe mess…

Camera e in semi-intuneric. Mouse-ul indreapta cursorul pe numele lui. Click… Appear Permanenlty Offline to…

Comments

Popular posts from this blog

What does Cinderella teach our children?

Drumul Dragonului

Romeo și Julieta la Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian”