Pe strada Apolodor


Siguranta. Nepasare? Nu… inconstienta. Fericire. Inocenta. Curiozitate senina. Stabilitate. Le-am pierdut undeva in trecut, probabil cand am inceput scoala. Sau cel putin pe undeva in zona. Le regasesc din cand in cand, dar niciodata impreuna.

Asta e motivul pentru care imi plac mie casele cu pereti inalti. Cu cat mai inalti, cu atat mai bine. Pentru ca ma fac sa ma simt din nou mica. Sau sa simt cum simteam? Cand sunt intr-o astfel de camera, cu tavanul undeva sus, mult mai sus decat sunt eu obisnuita, ma simt in siguranta.

Nu imi aduc aminte clar care a fost prima mea amintire. Nu stiu care din ele e prima. Dar imi aduc aimnte clar cresa. Imi aduc aminte si drumul spre cresa. Mergeam cu tramvaiul pe chei si imi placea sa ma uit in boschetii de pe malul Dambovitei. Mama imi spusese ca acolo sunt sobolani. Nu i-am vazut. Sau nu imi aduc aminte sa ii fi vazut. Apoi tramvaiul o lua la dreapta si acolo era magazinul cu papusi. Imi lipeam nasul de geam in fiecare zi, ca sa vad mai bine papusile din vitrina. Mamaie mi-a zis ca as fi blestemat-o intr-o zi daca nu imi ia una din papusile din vitrina… Nu puteam sa o sufar pe mamaie.

Apoi intrarea in cresa. Cu usi duble, imense. Imi aduc aminte clar cat era de mare cresa mea. Arata ca un palat. Cu o scara interioara lata si inalta… imi aduc aminte perfect cat era de grandioasa cresa mea…

Am regasit-o dupa ani… mi-a aratat-o mama. Nu mi-a venit sa cred. Si totusi pe acolo trecea tramvaiul candva. Tramvaiul care venea dinspre chei. Este inca acolo cresa mea. O cladire mica, paraginita, atat de stramta si de pitica… e ca o casa de papusi vechiul meu palat.

Din vremea gradinitei imi aduc aminte cum ne inregistra mama cand spuneam poezii. Stiam tot repertoriul gradinitei. Intr-o zi, mama l-a inregistrat pe fratele meu spunand “Preda Buzescu”. Avea un accent foarte haios cand recita poezia asta. O invatase de la un tigan. Imi aduc aminte foarte clar cand am intrat si eu in camera. Parca vad si acum cum mi-am ridicat ambele maini deasupra capului si am tras cu putere de clanta. Am deschis o usa imensa, ca toate usile. Cat de mare era camera… si peretii cat erau de inalti… ca toti peretii. Casa nu mai exista. Pe locul ei au fost baracile muncitorilor care au construit marele Centru Civic.

As vrea sa merg intr-o “Casa Surprizelor” pentru “oameni mari”, unde sa trbuiasca sa imi ridic mainile deasupra capului ca sa ajung la clanta, sa trag apoi de usa de lemn cu ambele maini ca sa o pot deschide doar atat cat sa ma strecor  inauntru. Sa intru intr-o camera imensa, cu peretii inalti… mult mai inalti. Sa gasesc un sifonier maaare, din care sa imi aleg esarfele cu care sa ma fac printesa…

Comments

Popular posts from this blog

What does Cinderella teach our children?

Drumul Dragonului

Romeo și Julieta la Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian”