Capul sus!
Sunt scarbita. Scarbita de lume, de viata, de imbecili, de impostori, de ipocriti (cei trei I… poate patentez o noua teorie a celor trei I). Incep sa imi doresc schizofrenia. Ar fi mai usor in lumea mea. Uneori imi doresc sa fiu grasa si urata. Ar ramane doar prostia… poate nu ar mai fi atat de dureroasa. Poate ar fi mai simplu. Sau poate nu. Noaptea imi visez stafiile de peste zi. Noaptea traiesc mai frumos. Si toate stafiile incep sa inteleaga cat sunt de insignifiante si dispar. Doar ca intotdeauna vine si dimineata cu iminenta alarma ce imi canta in ureche sa ma trezesc dracului la realitate ! Si din nou “ah! Iar am visat!” mi se strecoara in suflet . Incerc sa mentin senzatia oferita de vis. Incerc sa ii tes continuarea de ca si cum nici nu m-as fi trezit. Incerc sa imi aduc visul in realitate. Ce copil… imi dau seama ca deja pot sa visez orice vreau, pentru ca ochii imi sunt deschisi. Pot sa renunt la stafii si sa visez la tricolici si pricolici noi-nouti, perfecti si inexi...