Blestemul de a fi buricul pamantului
Pentru ca sunt.
Pentru ca nu vrei sa recunosti asta. Pentru ca nu o vezi. Pentru ca esti orb.
Pentru ca nu ma vezi. Pentru ca nu te uiti la mine, ci la tine. Pentru ca nu
intelegi ca eu sunt asa. Si ca tu trebuie sa ma adori tocmai pentru ca sunt
asa. Si ca nu ai voie sa ma dezamagesti. Sunt, totusi, un buric. Si nu orice
buric, ci chiar ala al pamantului. Pentru ca nu eu am ales sa fiu asa, ci
pentru ca pur si simplu sunt. Pentru ca nu am de ales. Iar tu, tu fix de-aia
m-ai ales.
Pentru ca niciodata nu este vina
mea, iar daca am avut vreo vina, e doar pentru ca acea vina a fost provocata.
Si nici atunci nu mai e vina mea...
Pentru ca ma sparg repede in mii de
bucatele colorate diferit si pentru ca de fiecare data ma lipesc altfel intr-un
mod perfect. Pentru ca tu nu stii cat de greu e sa faci asta de atatea ori.
Pentru ca tu nu stii de cate ori am facut-o. Pentru ca tu nu stii. Pentru ca tu
poate banuiesti. Poate intuiesti. Pentru ca imi spui clisee frumoase pe care mie
imi place sa le cred, dar pe care sunt convinsa ca le-ai rostit de mult prea
multe ori. Si eu tot le cred.
Stii ce fac cainii cand
le e frica? Musca. Sunt cele mai loiale animale. Iubesc neconditionat. Stii ce
fac daca se tem? Musca.
Comments
Post a Comment