Adio, dragoste!
Ultima dată când am iubit. Când am iubit cu adevărat. Iubirea aia naiva, dăruita,
totala... proastă. L-am ales pentru că m-a atras privirea lui. L-am vrut doar
pentru mine. L-am avut... doar pentru mine? Nu. Nu doar pentru mine. Cu toate că
nu am ştiut. Săptămâna oarbă, la mine a durat 8 ani. 8 ani în care am fost
fericită. 8 ani de distracţii, pasiune, sacrificii, împliniri... poate mai puţine
împliniri daca mă uit in spate. Dar atunci îmi erau de ajuns. Nu am căutat niciodată...
încrederea era deplină. Băgam mâna în foc pentru el. Şi din punctul meu de
vedere, 8 ani a fost doar al meu. Dap.
Dar a venit şi momentul. Momentul când am simţit ceva ce nu mai simţisem de
ani de zile. Un sentiment pe care l-am recunoscut imediat. O premoniţie. De
fiecare dată când am iubit, înainte de despărţire, mă copleşea sentimentul ăsta,
venit... el ştie de unde. L-am alungat cu un strigăt “Tu ce cauţi aici?!?” şi
cu negarea iminentă. Sunt nebună. Am luat-o razna. Nu s-a schimbat nimic. Ce-i
cu mine? Dar de fiecare dată când închideam uşa după el, acelaşi sentiment mă copleşea.
Apoi au început telefoanele de prin WC-uri. In 8 ani nu m-a sunat niciodată
dintr-un WC. Mda... poate că ar trebui sa îmi ascult instinctele...
Nu ştiam ce să ii zic. Cum… cum să îi spun? Aşa că i-am zis că îl simt
schimbat. Că are nişte prieteni noi care îl schimbă. S-a uitat chiorâş. L-am
mai lăsat...
-
Simt
că te pierd...
-
Sunt
stresat. Ştii doar că nu am bani... atâta tot.
Îl mai las puţin... Până la urmă i-am zis... să aleagă. M-a făcut nebună.
Normal. Doar nu era să recunoască. Am insistat
-
Ok,
sunt eu nebună, dar tu fă alegerea aia... că dacă aflu ceva... totul se va
termina între noi.
-
Cum,
nu lupţi pentru mine?
-
Daca
tu nu lupţi pentru noi, eu de ce aş lupta pentru tine?
Şi a mai trecut o săptămână. Şi a venit şi telefonul. De la ea. Era curioasă
cine sunt... ea a luptat. L-a câştigat. Chiar după ce mi-a dat toate detaliile,
tot nu îmi venea sa cred. Voiam să cred că e o glumă proastă. Mă tot aşteptam
să primesc încă un telefon în care să râdă cineva de mine... “Ai pus botu’?”
dar telefonul ăla nu a venit. Aşa că am verificat. A doua zi de dimineaţă am
avut şi dovada indisputabilă. L-am sunat. Am scăpat din mine o frază de care a
râs un cartier întreg:
-
Ai
avut parte de ultima m**e, ultimul f**ai şi ultimul zâmbet din partea mea! Uită
că m-ai cunoscut!
Da. După 8 ani. Cu ce m-am ales? Păi cea mai eficientă cură de slăbire: 8
kg în 3 zile. Partea dreaptă a capului s-a umplut de fire albe. Casetofonul lui
a rămas la mine. La fel si calculatorul. Televizorul tot el îl cumpărase. Nu a
avut curaj să mă întrebe de ele. Cât de cât acolo mă cunoştea. I-aş fi dat cu
ele în cap. CD-ul de la casetofon s-a stricat. Calculatorul l-am schimbat. La
televizor nu mă mai uit de un an. Nici nu mai e cablat.
Cu textul asta am castigat 5
carti alese de Zully cu mare inspiratie:
Frida – Barbara Mujica
Sotia calatorului in timp
– Audrey Niffenegger
Inchisoarea de piatra – Jennifer
Egan
Mary renascuta – Camille
de Angelis
Nicaieri – Neil Gaiman
Comments
Post a Comment