Cantece de leagan

Imi simt tulburarile zbatandu-se in mine, pasari oarbe cu aripi de catifea. Imi spun ca mi se pare si mai iau o pastila, dar ele isi zboara in continuare ratacirile. Iesiti, pasari! Zburati in cerul albastru sau asezati-va pe crengi de stejar aramiu! Voi nu vedeti ca a venit toamna?

M-am nascut din marea albastra, agitata, plina de viata. Am crescut incet din Ea. Pamant, stanca, buruieni… flori… copaci… O privesc incontinuu fara sa am de ales. Ce avem noi in comun? Traiesc inconjurata de marea care isi arunca valurile peste limitele mele cu o ritmicitate nesfarsita. Ma erodeaza incet, dar sigur. La focul din mine nu poate sa ajunga. Nu poate sa il stinga. Nu poate sa il distruga. Doar eu il pot distruge, consumandu-l. Erupand cateodata, destul de rar, si distrugand tot ce s-a cladit in mine intre doua cataclisme. Totusi, cu cat erup mai rar, cu atat forta distructiva devine mai mare. Si daca o tin in mine prea mult, poate de frica sa nu ma autodistrug, poate de frica sa nu distrug… florile, o eruptie prea puternica ma poate ineca inapoi in mare. Explodez, ma rup in bucati si cad in mine. Cad in Ea.

De nisip pe picioare, de sare in par, de valuri in urechi, de turcoaz. De mirosul imprastiat de briza, de fosnetul frunzelor de smochin, de palaria cu boruri imense, de marmura itita din mare. De livezile cu maslini, de viile cu ciorchini pictati de Monet, de sate de pescari, de caracatita bronzata. De plimbari pe stanci deasupra marii, de pietricele albe si rotunde inghitind un cargobot, de nisipul negru, de nisipul rosu, de soparla care se plimba si ea pe cararea dinspre nisipul rosu. De stradutele inguste si intortocheate, de casele albe, de vaporas, de stele cazatoare. Mai tine-ma putin in brate!

Fasiute de hartie colorata se invartesc haotic in aerul umed cu miros de iarba cosita si sare de mare turcoaz lovita de stanci rosii-teracota incinse de un soare aproape alb. Da, vreau! Arunca-te de pe stanci! Arunca-te in mare… iubirea respira sub valuri. Nu ai cum sa stii dinainte unde te pot purta curentii dintre ele. Dar, daca nu te arunci, o sa ramai acolo. Vesnic pe stanca, uitandu-te spre valuri. Ars de soare, fara pic de umbra, deasupra apei, dorindu-ti valurile. Asa ca arunca-te! Marea e a ta… tu… esti al ei.

Sa apari pe nepusa-masa in lumea mea Sa ma scoti din ea Sa ma duci in a ta Sa fie cel mai frumos slefuit diamant Sa ai buze de rubin si ochi de smarald, De onix sau de peruzea Si pielea sa-ti fie matase si catifea Sa umblam creanga-mpreuna prin cinci continente Sa ne iubim toata ziua cu miscari lente Sa ne hranim amandoi din momente Sa nu mai am nevoie de nimic langa tine Sa n-am nici macar carente de vitamine Sa impartim aceleasi visuri si sentimente Sa ne-aruncam tot timpul priviri inocente Sa ne plimbam de mana noaptea sub stele Sa imi spui ca oricum io-s mai frumoasa ca ele Eu sa rad ca proasta si sa-ti trimit bezele Sa ne bucuram amandoi de lucruri marunte Sa apuci sa-mi vezi toate firele carunte Sa-mi prinzi in par ghiocei, toporasi, viorele Sa fie ca-n basme sau ca-n visele mele.

Sa ma trezesc. Sau nu… sa visez in continuare… sa traiesc in visul meu. Sa ma trezesc. Cand m-as trezi as fi urata? Mi-am pus funda rosie pe ceafa ca sa fiu sigura totusi... Ma afund. Imi place. Uneori. Mi-e frica sa ma trezesc. Chiar daca ar fi posibil. Ar fi posibil... si sa ce? Sa fiu ce? Care e diferenta dintre minciuna si sinceritate? Acum esti sincer, acum nu mai esti sincer... care e diferenta? Ar trebui sa stiu? Nu. Nu ar trebui sa nimic. Oricat de libera as vrea sau nu sa fiu, oricat de liber crezi ca esti, oricat de liber ar crede ca poate fi, totul in jur e o carcera. Traiesti in limitele propriei minti. Traiesti in limitele propriei imaginatii. Mai mult nu ma duce capul. Mai mult nu exista. Acum. Nu imi ajunge atat. Vreau mai mult. De unde? De unde sa scot mai mult? Ma las influentata. Asa mai imprumut si din imaginatia altora. Din limitele lor mi le largesc pe ale mele. Sau fac mai multe carcere mai mici? Care e diferenta? Diversitate. Si daca nu exista inseamna...

Iar m-am visat coborand scari. Fata de data trecuta, cand am coborat in fuga, bucuroasa ca le cobor, niste scari de bloc, usor spiralate, acum am coborat cu frica. Erau niste scari de franghie, pe care incercam sa cobor de pe un zgarie-nori. Si nu aveam pe unde altundeva sa cobor de acolo. Imi tremurau si mainile si picioarele. Coboram incet, atenta la fiecare pas, cautand pe pipaite sfoara de sub mine. Era vara. Aveam o fusta scurta pe mine si nu aveam chiloti. Realizam cat sunt de sexoasa fara chiloti pe franghiile alea. La jumatatea drumului m-am odihnit pe o terasa. Apoi am inceput din nou sa cobor. De data asta nu mai eram asa de departe de pamant, asa ca nu imi mai era chiar atat de frica. Jos, la baza scarilor, erau doi barbati. Cel din dreapta, tanar si frumusel, brunet, bine facut, cel din stanga... nu mai stiu cum arata... nu cred ca l-am vazut foarte bine. Parca ceva mai matur. Ma admirau de la distanta. Am trecut printre ei fara sa ii privesc... cautam scara blocului de ...

Se spune ca libertatea este cel mai de pret lucru. Se presupune ca toti ne luptam pentru libertate . Da, dar nu orice fel de libertate! Nu! Renuntam la ea cu prima ocazie care ni se arata. Ba mai mult, cautam sa renuntam cat mai repede la ea. Nu ne place sa fim absolut liberi. De ce? Pentru ca a fi in totalitate liber inseamna a fi in totalitate singur. Si singurateatea nu e buna. E depresiva. Atunci care este solutia? O altfel de inchisoare. Inchisoarea emotionala. Nu iti mai sunt “interzise” anumite practici din motive morale sau legale (motive pe care, sa fim sinceri, nu le mai ia multa lume in seama) ci din motive de santaj emotional . Te simti bine la mine in inchisoare? Vrei sa ramai inchis? Joaca dupa regulile mele! Le-ai incalcat, ti-am redat liberatea! LIBERATEA!!! De ce ar fi asta un lucru atat de rau? Nu te amenint cu violenta , nu te amenint cu inchisoarea, practic nu te amenint cu nimic rau. Iti ofer lucrul pentru care toata omenirea se lupta: libertatea! O vrei? Ia-o....