Cantece de leagan

Pentru ca sunt. Pentru ca nu vrei sa recunosti asta. Pentru ca nu o vezi. Pentru ca esti orb. Pentru ca nu ma vezi. Pentru ca nu te uiti la mine, ci la tine. Pentru ca nu intelegi ca eu sunt asa. Si ca tu trebuie sa ma adori tocmai pentru ca sunt asa. Si ca nu ai voie sa ma dezamagesti. Sunt, totusi, un buric. Si nu orice buric, ci chiar ala al pamantului. Pentru ca nu eu am ales sa fiu asa, ci pentru ca pur si simplu sunt. Pentru ca nu am de ales. Iar tu, tu fix de-aia m-ai ales. Pentru ca niciodata nu este vina mea, iar daca am avut vreo vina, e doar pentru ca acea vina a fost provocata. Si nici atunci nu mai e vina mea... Pentru ca ma sparg repede in mii de bucatele colorate diferit si pentru ca de fiecare data ma lipesc altfel intr-un mod perfect. Pentru ca tu nu stii cat de greu e sa faci asta de atatea ori. Pentru ca tu nu stii de cate ori am facut-o. Pentru ca tu nu stii. Pentru ca tu poate banuiesti. Poate intuiesti. Pentru ca imi spui clisee frumoase pe care mie imi

How do you feel when you are spinning on a chair inside a room? You see everyone around you like trained comets… spin in the same way, with constant speed. If you are going to spin long enough you will see… you will see them all… and if you spin even longer you’re not going to see anyone anymore. Everyone is disappearing. At first, their faces are dissolving like the  watercolor  over which you poor water and after that you blot in one way only… the other way around. They are dissolving and blending… they are blending until they all become one stain. You are spinning on a chair inside a room in the middle of a big and colored stain. Don’t stop. Keep spinning. Follow the colors changing. Pull your head backwards and keep spinning. Try to see the stain with your eyes rolled over. Don’t focus on the faces, just the stain… the colors. You are spinning in the same direction with constant speed. Is it getting dark? Don’t worry… it’s just someone turning off a light… You are spinn

Praful de argint spulberat pe acoperisuri imi anunta raceala diminetii. Urasc iarna. Imi fura soarele la care imi intind pielea ca sa imi incalzesc sufletul. Iti simt fulgii topindu-se in podul palmei mele. Ma ard. Ma infiereaza cu fiecare picatura ce se prelinge pe incheietura mainii, urmandu-mi venele pe antebrat. Ai incaput in mine de ca si cum ai fi fost tot timpul acolo. Iti simt gandurile pofticioase muscand din trupul meu bucata cu bucata. Iti daruiesc fiecare bucatica, fragezita special pentru tine, impodobita cu fundite roz sau negre sau rosii, in functie de ocazie. Te voi devora la randul meu.

Hraneste-mi iluziile asa cum numai tu stii. Invata-ma din nou sa ma mint, sa te mint... Invata-mi primele sapte fete si numare-mi-le pe restul. O sa adormi? Nu sunt oite. Iubeste-mi piticii si apoi alunga-i usor, fara sa isi dea seama nici ei. Nu la fel faci si cu mine? Imi sufli in flacari in loc sa ma ungi cu cuburi de gheata. Ma voi prelinge eu peste sufletul tau pana ce nu va mai fi ramas nimic. Nimic din mine, nimic din tine pentru mine. Asculta-mi spoaptele, tipete de buha speriata in noapte. Ti le tip in fata de parca nu m-ai auzi. Stiu... stiu ca tu ma auzi... doar ca nu sunt obisnuita cu asta. Nici sa aud nu mai stiu. Am uitat... mai tipa si tu din cand in cand. Vreau sa iti vibrez glasul printre degete. Tine-ma in causul pieptului, ca de palme sunt satula! Macar o perioada... strange-ma de maini si nu-mi mai da drumul sa fug. Lasa-ma sa zbor, dar zbori si tu pe langa mine... cu mine... pentru mine... din mine. Saruta-ma.

Mă pierd în ochii lui albaştri şi uşor saşii de deasupra ceşcuţei. Şopârlul meu, ţine-mă de vorbă, îi spun. El se zgâieşte doar la mine. Îmi zâmbeşti sau îţi vine să vomiţi? Nu înţeleg ce vrei să îmi transmiţi. Te-aş mângâia dacă nu ţi-ar fi pielea atât de lucioasă. Ai luciul ăla de mâzgă… şi nu vreau să mă murdăresc pe mâini… nu vreau să stric tastatura. Te-aş trage de coada-ţi incovrigată să văd dacă se rupe. Dacă aş putea să o apuc… de ce nu ţi-e frică de mine? Şopârlule, nu mă lăsa să adorm!    Te mai chiorăşti mult la mine?!?