Cantece de leagan

M-am nascut din marea albastra, agitata, plina de viata. Am crescut incet din Ea. Pamant, stanca, buruieni… flori… copaci… O privesc incontinuu fara sa am de ales. Ce avem noi in comun? Traiesc inconjurata de marea care isi arunca valurile peste limitele mele cu o ritmicitate nesfarsita. Ma erodeaza incet, dar sigur. La focul din mine nu poate sa ajunga. Nu poate sa il stinga. Nu poate sa il distruga. Doar eu il pot distruge, consumandu-l. Erupand cateodata, destul de rar, si distrugand tot ce s-a cladit in mine intre doua cataclisme. Totusi, cu cat erup mai rar, cu atat forta distructiva devine mai mare. Si daca o tin in mine prea mult, poate de frica sa nu ma autodistrug, poate de frica sa nu distrug… florile, o eruptie prea puternica ma poate ineca inapoi in mare. Explodez, ma rup in bucati si cad in mine. Cad in Ea.

De nisip pe picioare, de sare in par, de valuri in urechi, de turcoaz. De mirosul imprastiat de briza, de fosnetul frunzelor de smochin, de palaria cu boruri imense, de marmura itita din mare. De livezile cu maslini, de viile cu ciorchini pictati de Monet, de sate de pescari, de caracatita bronzata. De plimbari pe stanci deasupra marii, de pietricele albe si rotunde inghitind un cargobot, de nisipul negru, de nisipul rosu, de soparla care se plimba si ea pe cararea dinspre nisipul rosu. De stradutele inguste si intortocheate, de casele albe, de vaporas, de stele cazatoare. Mai tine-ma putin in brate!

Fasiute de hartie colorata se invartesc haotic in aerul umed cu miros de iarba cosita si sare de mare turcoaz lovita de stanci rosii-teracota incinse de un soare aproape alb. Da, vreau! Arunca-te de pe stanci! Arunca-te in mare… iubirea respira sub valuri. Nu ai cum sa stii dinainte unde te pot purta curentii dintre ele. Dar, daca nu te arunci, o sa ramai acolo. Vesnic pe stanca, uitandu-te spre valuri. Ars de soare, fara pic de umbra, deasupra apei, dorindu-ti valurile. Asa ca arunca-te! Marea e a ta… tu… esti al ei.

Stau. Ca o bucata de carne de vaca argentiniana. Cu pretentii de vitel scarpinat intre coarne. Pe mine ma poti refuza doar odata. A doua oara nu vei mai avea ocazia. Spala-te pe bot. De transpiratie. Eu prefer sa ma spal de nisip. Dupa aia imi pare rau ca nu il mai am pe mine. De fiecare data la fel. Imi studiez urma de la slip. Imi doresc un contrast mai puternic. Sa imi spal mai des nisipul de pe picioare. Ma arde tastatura.

--> As fi vrut sa ma uit pe fundul marii Printre alge sa ma uit Sa uit de meduze Sa ma uit Pierdut As fi vrut sa ma pierd printre nori Deasupra tuturor sa ma pierd Urma sa-ti pierd Sa ma pierd Uitat

Vreau sa alerg. Mintea imi alearga, sufletul imi alearga, picioarele stau… Nu, nu vreau sa alerg. Vreau sa fug. Sa fug de tine, sa nu ma mai vezi, sa nu te mai vad. Vreau sa fug de langa tine pana uit ca ai existat vreodata. Nu, nu vreau sa te uit. Nu vreau sa mai uit inca odata si inca odata si inca odata… nu vreau sa uit iar sa ma iubesc. Imi aduc aminte cat de fericita am fost cand m-am regasit… am stat si mi-am admirat sufletul intins pe stanci de marmura de Aliki, picurand strop cu strop din Egee. Am stat la povesti ore intregi si tot raul din lume disparuse. De ce m-am plictisit? De ce niciodata nu imi este deajuns fericirea? De ce vreau sa o impart? Acum iar nu mai vreau sa o mai impart cu nimeni. Nici macar cu tine… pentru ca defapt nu, nu vreau sa o impart. Vreau sa imi fie furata. Furata putin cate putin si schimbata cu alta pe nevazute. Fura-mi fericirea mea si da-mi-o pe a ta. Niciodata nimic nu mai este asa cum a fost. M-am trezit azi si m-am intrebat daca ar tre...

Ma urc in masina. Nu am mai stat de prea multa vreme pe bancheta din spate. Nu e genul meu. Eu sunt cea care tine soferul treaz… sau de vorba… sau ii tine de urat… spune-i cum vrei. Si totusi, ce-ar fi daca de data asta as sta intinsa pe bancheta din spate? Aproximativ 280 de km de studiat degetele de la picioare si ascultat aberatiile celui care mi-a luat, cu curaj, locul din dreapta soferului. Hmm… liniste… "Auzi? Fa-te si tu util  si pune o muzica ceva." Nightwish . Proasta alegere. Si totusi parca stau mai comod intinsa pe bancheta. Nu vad nimic in jur. O mana care imi mangaie absenta fruntea. Calcaiele relaxate pe spatarul banchetei. Degetele de la picioare lipite de geam si printre ele cate o raza de soare. Imi dau brusc seama ca nu pot sa urmaresc ZZZ-urile de pe sosea. Ma linistesc repede. Alea sunt in drumul spre munte. Inchid ochii. Nu, nu o sa dorm la noapte. Si poate nici urmatoarea… Simt mirosul de sare, de scoici si de peste in putrefactie . Suntem aproape...