De ce nu ma prefac?

Pentru ca am nesabuinta de a crede ca in mine, fara artificii si falsitati, exista ceva ce poate fi iubit. Am pretentia sa fiu vazuta asa cum sunt si apreciata. Inclusiv pentru faptul ca ma arat asa cum sunt. In impertinenta mea, cer admiratie neconditionata. Cred in mine? Uneori. Sau si atunci doar ma mint. Dar ma mint frumos :P si atunci cred. Poate nu am de ce. Si poate ca am. Posibilitatile sunt intotdeauna infinite. Poate merit. Poate nu. Nu conteaza ce. Orice. La orice te-ai gandi, raspunsul e acelasi. Ce vreau? Ce mai conteaza? Cui ii pasa? Nici macar mie.
            
Pentru cine? Pentru mine? Probabil… cu toate ca nu sunt sigura. Pentru el? Nu. Care el? Pentru ea. Da. Cu siguranta pentru ea. Da, pentru tine. Dar pe tine nu te-am intrebat niciodata ce vrei. Ce vrei pentru mine? Daca ai avea de ales intre a fi eu si a ma integra nemaifiind eu, ce ai alege? Ce ti-ai dori sa fi fost? Sau te-am mai intrebat? Si te intreb cu atata siguranta, incat ai zice ca stiu cine sunt. Poate chiar stiu. Asta ramane de vazut.

Ma iubesc. Vreau sa renunt la mine. Nu. Vreau sa ma transform. Vreau mai mult in mine, din mine, de la mine… ca mine.


Comments

Popular posts from this blog

What does Cinderella teach our children?

"De vorbă cu Oana" - dialog în versuri

#growup