De ce nu ma prefac?
Pentru ca am
nesabuinta de a crede ca in mine, fara artificii si falsitati, exista ceva ce
poate fi iubit. Am pretentia sa fiu vazuta asa cum sunt si apreciata. Inclusiv
pentru faptul ca ma arat asa cum sunt. In impertinenta mea, cer admiratie
neconditionata. Cred in mine? Uneori. Sau si atunci doar ma mint. Dar ma mint
frumos :P si atunci cred. Poate nu am de ce. Si poate ca am. Posibilitatile
sunt intotdeauna infinite. Poate merit. Poate nu. Nu conteaza ce. Orice. La
orice te-ai gandi, raspunsul e acelasi. Ce vreau? Ce mai conteaza? Cui ii pasa? Nici macar mie.
Pentru cine? Pentru mine? Probabil… cu toate ca nu
sunt sigura. Pentru el? Nu. Care el? Pentru ea. Da. Cu siguranta pentru ea. Da,
pentru tine. Dar pe tine nu te-am intrebat niciodata ce vrei. Ce vrei pentru
mine? Daca ai avea de ales
intre a fi eu si a ma integra nemaifiind eu, ce ai alege? Ce ti-ai dori sa fi
fost? Sau te-am mai intrebat? Si te intreb cu atata siguranta, incat ai zice ca
stiu cine sunt. Poate chiar stiu. Asta ramane de vazut.
Ma iubesc. Vreau sa renunt la mine. Nu. Vreau sa ma transform. Vreau mai
mult in mine, din mine, de la mine… ca mine.
Comments
Post a Comment