Posts

Showing posts with the label nisip

Dor de mare

De nisip pe picioare, de sare in par, de valuri in urechi, de turcoaz. De mirosul imprastiat de briza, de fosnetul frunzelor de smochin, de palaria cu boruri imense, de marmura itita din mare. De livezile cu maslini, de viile cu ciorchini pictati de Monet, de sate de pescari, de caracatita bronzata. De plimbari pe stanci deasupra marii, de pietricele albe si rotunde inghitind un cargobot, de nisipul negru, de nisipul rosu, de soparla care se plimba si ea pe cararea dinspre nisipul rosu. De stradutele inguste si intortocheate, de casele albe, de vaporas, de stele cazatoare. Mai tine-ma putin in brate!

In sauna

Stau. Ca o bucata de carne de vaca argentiniana. Cu pretentii de vitel scarpinat intre coarne. Pe mine ma poti refuza doar odata. A doua oara nu vei mai avea ocazia. Spala-te pe bot. De transpiratie. Eu prefer sa ma spal de nisip. Dupa aia imi pare rau ca nu il mai am pe mine. De fiecare data la fel. Imi studiez urma de la slip. Imi doresc un contrast mai puternic. Sa imi spal mai des nisipul de pe picioare. Ma arde tastatura.

Tabiet

Ma urc in masina. Nu am mai stat de prea multa vreme pe bancheta din spate. Nu e genul meu. Eu sunt cea care tine soferul treaz… sau de vorba… sau ii tine de urat… spune-i cum vrei. Si totusi, ce-ar fi daca de data asta as sta intinsa pe bancheta din spate? Aproximativ 280 de km de studiat degetele de la picioare si ascultat aberatiile celui care mi-a luat, cu curaj, locul din dreapta soferului. Hmm… liniste… "Auzi? Fa-te si tu util  si pune o muzica ceva." Nightwish . Proasta alegere. Si totusi parca stau mai comod intinsa pe bancheta. Nu vad nimic in jur. O mana care imi mangaie absenta fruntea. Calcaiele relaxate pe spatarul banchetei. Degetele de la picioare lipite de geam si printre ele cate o raza de soare. Imi dau brusc seama ca nu pot sa urmaresc ZZZ-urile de pe sosea. Ma linistesc repede. Alea sunt in drumul spre munte. Inchid ochii. Nu, nu o sa dorm la noapte. Si poate nici urmatoarea… Simt mirosul de sare, de scoici si de peste in putrefactie . Suntem aproape...