Cantece de leagan

Se apropie Craciunul. Urmeaza Revelionul si gata si anul asta. De mica am fost obisnuita sa se intample lucruri frumoase in perioada asta. Frumoase si neasteptate si magice. Mi-a intrat in sange sa ma astept la tot felul de lucruri de la perioada asta. Nu de la cineva anume, ci de la oricine si de la toata lumea in acelasi timp. Ma astept ca oamenii sa fie mai buni, sa ii cuprinda pe toti o stare de altruism si de blandete si de voie-buna. O fac instinctiv, cu toata constientizarea imbecilitatii acestei idei. Ba mai mult, e chiar un razboi general in mine cu ocazia „Sfintelor Sarbatori de Iarna”. Sufletul meu „puuurrr si inoceeent” tine cu indarjire de ideea asta de copil naiv si cretin, vrea neaparat sa vada magia sarbatorilor, vrea neaparat sa fie dezamagit in fiecare an. Nu, el nu vrea sa fie dezamagit. Evident, el chiar asteapta magia. Ratiunea e cea care ii spune, ba nu, ii striga, ii urla in ureche sa se potoleasca, sa fie mai realist, ca iar o sa faca buba. Ratiunea care le

Se zice ca prima dragoste nu se uita niciodata. De ce? Pe a doua o uitam? Pe a treia? Tu ai uitat-o? Daca ai uitat vreo dragoste, nu a fost dragoste. A fost infatuare, preferinta, dorinta carnala, orice, dar nu dragoste. Dragostea nu se uita. Se iarta, dar nu se uita, asa cum nu se uita nici celelalte momente sau perioade deosebite din viata. Oamenii care te marcheaza intr-un moment al vietii tale vor ramane undeva in tine toata viata. Iti vor influenta deciziile, fie ca iti dai seama, fie ca nu. Fie ca iti place sau nu sa recunosti asta. Fiecare om are o poveste. Fiecare om este o poveste. Si pentru fiecare dintre noi povestea este diferita. Chiar si aceeasi poveste, pentru fiecare dintre noi este diferita, pentru ca o privim prin prisma povestii noastre. Tot ce exista in jurul nostru percepem in functie de experienta anterioara. Si atunci care este adevarul? Unde este realitatea? In noi. Acolo vor fi si raspunsurile.

M-am nascut din marea albastra, agitata, plina de viata. Am crescut incet din Ea. Pamant, stanca, buruieni… flori… copaci… O privesc incontinuu fara sa am de ales. Ce avem noi in comun? Traiesc inconjurata de marea care isi arunca valurile peste limitele mele cu o ritmicitate nesfarsita. Ma erodeaza incet, dar sigur. La focul din mine nu poate sa ajunga. Nu poate sa il stinga. Nu poate sa il distruga. Doar eu il pot distruge, consumandu-l. Erupand cateodata, destul de rar, si distrugand tot ce s-a cladit in mine intre doua cataclisme. Totusi, cu cat erup mai rar, cu atat forta distructiva devine mai mare. Si daca o tin in mine prea mult, poate de frica sa nu ma autodistrug, poate de frica sa nu distrug… florile, o eruptie prea puternica ma poate ineca inapoi in mare. Explodez, ma rup in bucati si cad in mine. Cad in Ea.

De nisip pe picioare, de sare in par, de valuri in urechi, de turcoaz. De mirosul imprastiat de briza, de fosnetul frunzelor de smochin, de palaria cu boruri imense, de marmura itita din mare. De livezile cu maslini, de viile cu ciorchini pictati de Monet, de sate de pescari, de caracatita bronzata. De plimbari pe stanci deasupra marii, de pietricele albe si rotunde inghitind un cargobot, de nisipul negru, de nisipul rosu, de soparla care se plimba si ea pe cararea dinspre nisipul rosu. De stradutele inguste si intortocheate, de casele albe, de vaporas, de stele cazatoare. Mai tine-ma putin in brate!

Mi-am pierdut interesul pe undeva pe sub un birou. Am uitat la care birou eram cand l-am pierdut, asa ca tre’ sa imi iau unul nou. Si interes, si birou. M-am mai scarbit putin de patria-muma si de conlocuitori. Sau or fi conloctiitori mai degraba. Locuitorii s-au cam carat din patria-muma. S-au sictirit si ei. Schimbi un cacat pe alt cacat. Reinventeaza-te asta, stii? Te faci din cacat incovrigat, cacat bat. Tot un cacat. Vorba unui intelept: “pulapizdaflocimuiegaozzz” sper ca am tinut bine minte. Am o problema cu retinutul citatelor. Esential e ca retin ideea. Asa am facut si in facultate. Pe care am facut-o ca altfel nu poti sa fii destept. Daca n-ai facultate esti prost, bah! Lasa, bine ca-s destepti aia care au facultate! Da’ stai, ca acu’ s-au prins unii ca tot prostu’ face facultate si acu’ tre’ sa ai si master. Ca prostii n-au cum sa faca master, nuuuuuu! Clar! Si uite asa, usor, usor, o sa ajungem o tara de doctoranzi. Ca si-asa acum doctoratul se termina in 2-3 ani.