Cantece de leagan

Si din nou m-am plictisit. De mine, de ceilalti, de tot. Pana si lucrurile noi imi par tot vechi, uzate… aceleasi. Eu, aceeasi. Nu sunt multumita de mine. Nu sunt indeajuns de nimic. Sunt definitia mediocritatii. Si mi se pare cumplit. Sufar. Degeaba. Dupa care imi trece, ca n-am cum sa fiu constanta . Si am accese de-astea de mandrie cretinoida ca mama, ce tare sunt io. Acum am un acces de recunoastere. De revenire cu picioarele pe pamant. Nu, nu sunt tare. Nu acum.

Puterea mea de a ma minti pe mine e imensa. Cu toate ca stiu ca ma mint, ma cred in continuare. Si stiu! Iti scriu cateodata de ca si cum tu ai exista. Iti scriu de ca si cum tu, candva, imi vei citi cuvintele. Si stiu ca tu nu existi, dar pentru ca eu iti scriu si iti spun ca tie iti scriu, asta te face pe tine sa existi. Undeva. Am tot scenariul in cap. Tu nu ma cunosti inca, sau poate ma cunosti, dar nu te cunosc eu, sau pote te cunosc, dar nu te recunosc. Bine, sunt mai multe variatiuni pe aceeasi tema, dar scenariul ramane in picioare. Noi doi inca nu stim ca ne iubim. Ma mint ca tu existi si ma cred, cu toate ca stiu ca ma mint. Daca nu m-as mai crede... daca nu m-as mai crede ar fi mult prea greu. Si cand mi-e dor rau de tine te proiectez in prima aparitie si te tin in ea pana... pana mi se face si mai dor de tine, pentru ca eu stiu ca nu esti tu si eu pe tine te vreau. Dar se intampla sa ma ia valul si sa cred. Sa cred pentru o secunda ca tu esti. Ma mint. Ma mint pent...

“Oamenii sunt singuri” mi-a spus. Adica ce, credeai ca eu nu stiu? Credeai ca eu nu sunt singura? Ma doare? Imi mai fac din cand in cand cate o anestezie si nu mai simt. Ce vrei? Sunt inconjurata de oameni. Oameni care vor sa fie cu mine, langa mine... pentru mai mult sau mai putin timp. Ii vad oare? Ce legatura are? Tot singura ma simt. Esti inconjurat de oameni. Oameni care vor sa fie cu tine, langa tine... pentru mai mult sau mai putin timp. Ii vezi oare? Ce legatura are? Tot singur te simti. Te-ai vrut virtuos candva... mai vrei? Nu... vrei doar ce iti convine. Arta nu permite compromisuri. O faci din placere sau o faci pentru bani? Care este motivul principal? Ce legatura are cu virtutea? Nu au cum sa fie ambele pe acelasi loc. Pe mine nu ma minti. (“Te simti libera cu mine?”) Sau fa-o, dar nu te astepta sa te si cred. Voi intra in jocul tau. De cele mai multe ori iti voi lasa impresia ca te cred. Dar, daca esti atent, vei observa din cand in cand cate o mica ironie roz...

Las lacrimile sa imi curga in voie pe obraji. Ma curata de prea multele adunate cu atata grija in mine. Nu, nu sunt trista. Mai dau jos un strat. Atata tot. Imprumut sentimente si le transform in mine. In ce vreau eu. Sau in ce as vrea sa fie. Castelul se inalta mai sus si mai sus si cartile nu sunt lipite intre ele. Am obosit. Si am atat de multa energie neconsumata... unde sa mi-o urlu? M-am plictisit. Ce altceva mai e de facut? Provoaca-ma! Invata-ma! Distreaza-ma! Fa ceva original. Spunce-mi ce nu mi-a zis nimeni pana acum. Arata-mi ce nu am vazut niciodata. Hai sa fugim... unde? Intotdeauna altundeva. De acord?              De ce?

Ma imbat cu propriile-mi lacrimi. Le beau cu nesat ca pe shoturi. In Grecia le zic sfinakia. Beau sfinakia din lacrimi de vodka. Ordinara bucurie a trairilor mele… exterioare? De cate ori te-am asteptat sa te imbeti cu mine? De cate ori te voi mai astepta ? Ma plictiseste plictiseala ta. Mai da-mi o sfinakia. B52, asa cum beam cu M. acum atat de multi ani, pe vremea cand eram impreuna, iresponsabile. Pamantul ma tine inca in picioare. Incerc sa imi infig picioarele in el. As vrea pana la glezne sa imi ingrop picioarele, sa nu se mai desprinda niciodata. Dar picioarele mele sunt mai intelepte decat mine. Nu ma asculta. Stau cuminti acolo, in asteptarea urmatoarei brize care sa le ridice usor… sau in asteptarea unui vant puternic si viril, care sa le smulga de-odata si sa le azvarle pana in al noualea cer. De ce sunteti incapatanate, picioare? Voi nu stiti ca de acolo, de sus, caderea este lunga? Dar ce frumos se vede pamantul de acolo…

Mainile imi tremura. Nu stiu de ce. Ceva in mine tremura. Ceva in mine doare. Ma uit printre mp3-urile altora. Am vazut intr-un playlist o piesa de care nu am mai auzit. Ii dau play. Se incarca. Incepe. Imi simt mainile cum imi tremura parca mai rau. Imi simt tot corpul electrizat. Piesa asta urla in mine. Urla in mine, eliberand urlete incatusate. O mai ascult odata si inca odata… nu ma satur. Si de fiecare data ma electrizeaza. Ma sfasie si ma mangaie in acelasi timp. Ma intreb daca proprietarul o aude cum o aud eu. Ma intreb daca o simte asa cum o simt eu. Ma intreb daca mai exista cineva care simte asa cum simt eu. Poate ca da… poate ca sunt eu prea plina de mine si nu realizez… sau prea oarba… sau… sau… sau poate chiar nu mai exsita nimeni care simte ca mine. Poate ca nici nu e normal sa mai existe un suflet care sa simta ca al meu. Poate nu trebuie. And the truth that you’ll find will always be The truth you hide

Sunt din nou singura. Nu e prima oara. Sunt fericita. Sau doar vreau sa fiu. De ce nu as fi? Ma gandeam asa: daca iubesc pentru ca imi doresc mult mult mult sa simt iubirea, de ce nu as fi fericita pentru ca imi doresc mult mult mult sa simt fericirea? Asa ca am decretat: sunt fericita!!!111oneoneone (p-asta am invatat-o de la ultimu’). De la fiecare invat cate ceva. Ca sunt cu adevarat frumoasa am invatat de la toti, dar in anumite momente tind sa uit sau sa nu imi pese sau sa imi neg frumusetea. Dar imi trece. Sunt berbeaca, deci totul se invarte in jurul meu. Sunt “o bestiala” cum mi-a zis alt fost, dupa ce si-a dat el seama ca… da, bah, prostule, sunt! Al dreq de prost, ca atunci nu ai stiut sa vezi cat sunt de bestiala! Sunt funny, asa ca nu pot sa ma plictisesc. Cum mai sunt berbecii? Ah, da, sunt incapatanata, orgolioasa, eu am intotdeauna dreptate (hai, treaca de la mine, mai are si ratonelu’ dreptate din cand in cand, dar doar atunci cand gandeste ca mine:P). La ce as pu...

Curcubee se desprind din roua diminetii si se agata ca un vrej in parul lasat pe spate. Soarele straluceste viu, iarba este de un verde crud, proaspat, inmiresmat. Imi aduc aminte de ele… de ce nu le-am mai vazut? Am fost prea ocupata sa ma plafonez. Credeam ca sunt aproape fericita. Si eram… aproape fericita… asteptam acel ceva care sa imi aduca implinirea fericirii. Si a venit. Nu cum ma asteptam. In niciun caz cum ma asteptam… (“Serios?” Imi sopteste o voce de dincolo). Imi descopar fericirile multe in boabe de roua prelinse pe barbie . Nu, nu plang. Dimineata se asterne de fiecare data roua.