Cantece de leagan

Sa apari pe nepusa-masa in lumea mea Sa ma scoti din ea Sa ma duci in a ta Sa fie cel mai frumos slefuit diamant Sa ai buze de rubin si ochi de smarald, De onix sau de peruzea Si pielea sa-ti fie matase si catifea Sa umblam creanga-mpreuna prin cinci continente Sa ne iubim toata ziua cu miscari lente Sa ne hranim amandoi din momente Sa nu mai am nevoie de nimic langa tine Sa n-am nici macar carente de vitamine Sa impartim aceleasi visuri si sentimente Sa ne-aruncam tot timpul priviri inocente Sa ne plimbam de mana noaptea sub stele Sa imi spui ca oricum io-s mai frumoasa ca ele Eu sa rad ca proasta si sa-ti trimit bezele Sa ne bucuram amandoi de lucruri marunte Sa apuci sa-mi vezi toate firele carunte Sa-mi prinzi in par ghiocei, toporasi, viorele Sa fie ca-n basme sau ca-n visele mele.

A mai trecut un an… un an de cand s-a nascut al doilea copil al ei. Primul a murit la cateva zile dupa nastere. Cand am aflat... nu stiam ce sa ii spun. Nu stiam cum va reactiona. Nu stiam ce as fi putut eu sa ii spun ca sa ii aline suferinta. Una din cele mai puternice femei pe care le cunosc, la doar cateva luni dupa, imi spunea ca o ia de la capat. Ea isi doreste un copil. Si a reusit. A nascut un baietel superb. Un copil special. Despre copiii care se nasc cu semn in frunte se spune ca au fost sarutati de ingeri. Inainte sa se nasca, ingerul lui i-a spus ca ii va fi toata viata aproape, sa nu uite asta, l-a imbratisat si l-a sarutat pe frunte. Este un Fat-Frumos. Toti Fetii-Frumosi au ceva in frunte. Ori un mot, ori o stea... ori sarutarea unui inger.

Siguranta. Nepasare? Nu… inconstienta. Fericire. Inocenta. Curiozitate senina. Stabilitate. Le-am pierdut undeva in trecut, probabil cand am inceput scoala. Sau cel putin pe undeva in zona. Le regasesc din cand in cand, dar niciodata impreuna. Asta e motivul pentru care imi plac mie casele cu pereti inalti. Cu cat mai inalti, cu atat mai bine. Pentru ca ma fac sa ma simt din nou mica. Sau sa simt cum simteam? Cand sunt intr-o astfel de camera, cu tavanul undeva sus, mult mai sus decat sunt eu obisnuita, ma simt in siguranta. Nu imi aduc aminte clar care a fost prima mea amintire. Nu stiu care din ele e prima. Dar imi aduc aimnte clar cresa. Imi aduc aminte si drumul spre cresa. Mergeam cu tramvaiul pe chei si imi placea sa ma uit in boschetii de pe malul Dambovitei. Mama imi spusese ca acolo sunt sobolani. Nu i-am vazut. Sau nu imi aduc aminte sa ii fi vazut. Apoi tramvaiul o lua la dreapta si acolo era magazinul cu papusi. Imi lipeam nasul de geam in fiecare zi, ca sa vad ma...

Sunt din nou singura. Nu e prima oara. Sunt fericita. Sau doar vreau sa fiu. De ce nu as fi? Ma gandeam asa: daca iubesc pentru ca imi doresc mult mult mult sa simt iubirea, de ce nu as fi fericita pentru ca imi doresc mult mult mult sa simt fericirea? Asa ca am decretat: sunt fericita!!!111oneoneone (p-asta am invatat-o de la ultimu’). De la fiecare invat cate ceva. Ca sunt cu adevarat frumoasa am invatat de la toti, dar in anumite momente tind sa uit sau sa nu imi pese sau sa imi neg frumusetea. Dar imi trece. Sunt berbeaca, deci totul se invarte in jurul meu. Sunt “o bestiala” cum mi-a zis alt fost, dupa ce si-a dat el seama ca… da, bah, prostule, sunt! Al dreq de prost, ca atunci nu ai stiut sa vezi cat sunt de bestiala! Sunt funny, asa ca nu pot sa ma plictisesc. Cum mai sunt berbecii? Ah, da, sunt incapatanata, orgolioasa, eu am intotdeauna dreptate (hai, treaca de la mine, mai are si ratonelu’ dreptate din cand in cand, dar doar atunci cand gandeste ca mine:P). La ce as pu...

Vreau sa alerg. Mintea imi alearga, sufletul imi alearga, picioarele stau… Nu, nu vreau sa alerg. Vreau sa fug. Sa fug de tine, sa nu ma mai vezi, sa nu te mai vad. Vreau sa fug de langa tine pana uit ca ai existat vreodata. Nu, nu vreau sa te uit. Nu vreau sa mai uit inca odata si inca odata si inca odata… nu vreau sa uit iar sa ma iubesc. Imi aduc aminte cat de fericita am fost cand m-am regasit… am stat si mi-am admirat sufletul intins pe stanci de marmura de Aliki, picurand strop cu strop din Egee. Am stat la povesti ore intregi si tot raul din lume disparuse. De ce m-am plictisit? De ce niciodata nu imi este deajuns fericirea? De ce vreau sa o impart? Acum iar nu mai vreau sa o mai impart cu nimeni. Nici macar cu tine… pentru ca defapt nu, nu vreau sa o impart. Vreau sa imi fie furata. Furata putin cate putin si schimbata cu alta pe nevazute. Fura-mi fericirea mea si da-mi-o pe a ta. Niciodata nimic nu mai este asa cum a fost. M-am trezit azi si m-am intrebat daca ar tre...

Curcubee se desprind din roua diminetii si se agata ca un vrej in parul lasat pe spate. Soarele straluceste viu, iarba este de un verde crud, proaspat, inmiresmat. Imi aduc aminte de ele… de ce nu le-am mai vazut? Am fost prea ocupata sa ma plafonez. Credeam ca sunt aproape fericita. Si eram… aproape fericita… asteptam acel ceva care sa imi aduca implinirea fericirii. Si a venit. Nu cum ma asteptam. In niciun caz cum ma asteptam… (“Serios?” Imi sopteste o voce de dincolo). Imi descopar fericirile multe in boabe de roua prelinse pe barbie . Nu, nu plang. Dimineata se asterne de fiecare data roua.

Sunt scarbita. Scarbita de lume, de viata, de imbecili, de impostori, de ipocriti (cei trei I… poate patentez o noua teorie a celor trei I). Incep sa imi doresc schizofrenia. Ar fi mai usor in lumea mea. Uneori imi doresc sa fiu grasa si urata. Ar ramane doar prostia… poate nu ar mai fi atat de dureroasa. Poate ar fi mai simplu. Sau poate nu. Noaptea imi visez stafiile de peste zi. Noaptea traiesc mai frumos. Si toate stafiile incep sa inteleaga cat sunt de insignifiante si dispar. Doar ca intotdeauna vine si dimineata cu iminenta alarma ce imi canta in ureche sa ma trezesc dracului la realitate ! Si din nou “ah! Iar am visat!” mi se strecoara in suflet . Incerc sa mentin senzatia oferita de vis. Incerc sa ii tes continuarea de ca si cum nici nu m-as fi trezit. Incerc sa imi aduc visul in realitate. Ce copil… imi dau seama ca deja pot sa visez orice vreau, pentru ca ochii imi sunt deschisi. Pot sa renunt la stafii si sa visez la tricolici si pricolici noi-nouti, perfecti si inexi...

Sa ma fut in idealul filmelor americane si sa-mi bag pula (da, aia pe care nu o am! Ce te fute grija de cate puli pot eu sa fac rost?!?) in basmele care mi-au fost bagate pe gat cand eram mica! De ce pula mea trebuie sa am eu principii si asteptari de la viata si idealuri imposibile? Nu inteleg cat de proasta pot sa fiu cand pun botu’ la toate cacaturie care mi se vand total aiurea. De ce a trebuit sa cred vreodata in "iubire"? Si ce pula mea mai e si "iubirea" asta? M-am saturat sa pretind! Nu, iubirea nu exista. Nu aia care ni se baga pe gat zilnic doar ca sa mai platim un bilet la film sau sa mai cumparam nu stiu ce marca de ciocolata. "Si au trait fericiti pana la adanci batraneti". Ne mint cu nerusinare! Ok, basme… dar nu ne-a spus nimeni niciodata sa nu indraznim sa speram vreodata in asa ceva, ca o sa o luam dracului razna cu totii! Cum pula mea sa mai cred, cand stiu in ce lume traim? – "Nu e asa ca ma iubesti?" – "Nu!". N...