Cantece de leagan

M-am nascut din marea albastra, agitata, plina de viata. Am crescut incet din Ea. Pamant, stanca, buruieni… flori… copaci… O privesc incontinuu fara sa am de ales. Ce avem noi in comun? Traiesc inconjurata de marea care isi arunca valurile peste limitele mele cu o ritmicitate nesfarsita. Ma erodeaza incet, dar sigur. La focul din mine nu poate sa ajunga. Nu poate sa il stinga. Nu poate sa il distruga. Doar eu il pot distruge, consumandu-l. Erupand cateodata, destul de rar, si distrugand tot ce s-a cladit in mine intre doua cataclisme. Totusi, cu cat erup mai rar, cu atat forta distructiva devine mai mare. Si daca o tin in mine prea mult, poate de frica sa nu ma autodistrug, poate de frica sa nu distrug… florile, o eruptie prea puternica ma poate ineca inapoi in mare. Explodez, ma rup in bucati si cad in mine. Cad in Ea.

Puterea mea de a ma minti pe mine e imensa. Cu toate ca stiu ca ma mint, ma cred in continuare. Si stiu! Iti scriu cateodata de ca si cum tu ai exista. Iti scriu de ca si cum tu, candva, imi vei citi cuvintele. Si stiu ca tu nu existi, dar pentru ca eu iti scriu si iti spun ca tie iti scriu, asta te face pe tine sa existi. Undeva. Am tot scenariul in cap. Tu nu ma cunosti inca, sau poate ma cunosti, dar nu te cunosc eu, sau pote te cunosc, dar nu te recunosc. Bine, sunt mai multe variatiuni pe aceeasi tema, dar scenariul ramane in picioare. Noi doi inca nu stim ca ne iubim. Ma mint ca tu existi si ma cred, cu toate ca stiu ca ma mint. Daca nu m-as mai crede... daca nu m-as mai crede ar fi mult prea greu. Si cand mi-e dor rau de tine te proiectez in prima aparitie si te tin in ea pana... pana mi se face si mai dor de tine, pentru ca eu stiu ca nu esti tu si eu pe tine te vreau. Dar se intampla sa ma ia valul si sa cred. Sa cred pentru o secunda ca tu esti. Ma mint. Ma mint pent...

“Oamenii sunt singuri” mi-a spus. Adica ce, credeai ca eu nu stiu? Credeai ca eu nu sunt singura? Ma doare? Imi mai fac din cand in cand cate o anestezie si nu mai simt. Ce vrei? Sunt inconjurata de oameni. Oameni care vor sa fie cu mine, langa mine... pentru mai mult sau mai putin timp. Ii vad oare? Ce legatura are? Tot singura ma simt. Esti inconjurat de oameni. Oameni care vor sa fie cu tine, langa tine... pentru mai mult sau mai putin timp. Ii vezi oare? Ce legatura are? Tot singur te simti. Te-ai vrut virtuos candva... mai vrei? Nu... vrei doar ce iti convine. Arta nu permite compromisuri. O faci din placere sau o faci pentru bani? Care este motivul principal? Ce legatura are cu virtutea? Nu au cum sa fie ambele pe acelasi loc. Pe mine nu ma minti. (“Te simti libera cu mine?”) Sau fa-o, dar nu te astepta sa te si cred. Voi intra in jocul tau. De cele mai multe ori iti voi lasa impresia ca te cred. Dar, daca esti atent, vei observa din cand in cand cate o mica ironie roz...

Las lacrimile sa imi curga in voie pe obraji. Ma curata de prea multele adunate cu atata grija in mine. Nu, nu sunt trista. Mai dau jos un strat. Atata tot. Imprumut sentimente si le transform in mine. In ce vreau eu. Sau in ce as vrea sa fie. Castelul se inalta mai sus si mai sus si cartile nu sunt lipite intre ele. Am obosit. Si am atat de multa energie neconsumata... unde sa mi-o urlu? M-am plictisit. Ce altceva mai e de facut? Provoaca-ma! Invata-ma! Distreaza-ma! Fa ceva original. Spunce-mi ce nu mi-a zis nimeni pana acum. Arata-mi ce nu am vazut niciodata. Hai sa fugim... unde? Intotdeauna altundeva. De acord?              De ce?

Pentru ca am nesabuinta de a crede ca in mine, fara artificii si falsitati, exista ceva ce poate fi iubit. Am pretentia sa fiu vazuta asa cum sunt si apreciata. Inclusiv pentru faptul ca ma arat asa cum sunt. In impertinenta mea, cer admiratie neconditionata. Cred in mine? Uneori. Sau si atunci doar ma mint. Dar ma mint frumos :P si atunci cred. Poate nu am de ce. Si poate ca am. Posibilitatile sunt intotdeauna infinite. Poate merit. Poate nu. Nu conteaza ce. Orice. La orice te-ai gandi, raspunsul e acelasi. Ce vreau? Ce mai conteaza? Cui ii pasa? Nici macar mie.              Pentru cine? Pentru mine? Probabil… cu toate ca nu sunt sigura. Pentru el? Nu. Care el? Pentru ea. Da. Cu siguranta pentru ea. Da, pentru tine. Dar pe tine nu te-am intrebat niciodata ce vrei. Ce vrei pentru mine? Daca ai avea de ales intre a fi eu si a ma integra nemaifiind eu, ce ai alege? Ce ti-ai dori sa fi fost? Sau te-am mai intrebat? Si te intr...

Ma imbat cu propriile-mi lacrimi. Le beau cu nesat ca pe shoturi. In Grecia le zic sfinakia. Beau sfinakia din lacrimi de vodka. Ordinara bucurie a trairilor mele… exterioare? De cate ori te-am asteptat sa te imbeti cu mine? De cate ori te voi mai astepta ? Ma plictiseste plictiseala ta. Mai da-mi o sfinakia. B52, asa cum beam cu M. acum atat de multi ani, pe vremea cand eram impreuna, iresponsabile. Pamantul ma tine inca in picioare. Incerc sa imi infig picioarele in el. As vrea pana la glezne sa imi ingrop picioarele, sa nu se mai desprinda niciodata. Dar picioarele mele sunt mai intelepte decat mine. Nu ma asculta. Stau cuminti acolo, in asteptarea urmatoarei brize care sa le ridice usor… sau in asteptarea unui vant puternic si viril, care sa le smulga de-odata si sa le azvarle pana in al noualea cer. De ce sunteti incapatanate, picioare? Voi nu stiti ca de acolo, de sus, caderea este lunga? Dar ce frumos se vede pamantul de acolo…

Mainile imi tremura. Nu stiu de ce. Ceva in mine tremura. Ceva in mine doare. Ma uit printre mp3-urile altora. Am vazut intr-un playlist o piesa de care nu am mai auzit. Ii dau play. Se incarca. Incepe. Imi simt mainile cum imi tremura parca mai rau. Imi simt tot corpul electrizat. Piesa asta urla in mine. Urla in mine, eliberand urlete incatusate. O mai ascult odata si inca odata… nu ma satur. Si de fiecare data ma electrizeaza. Ma sfasie si ma mangaie in acelasi timp. Ma intreb daca proprietarul o aude cum o aud eu. Ma intreb daca o simte asa cum o simt eu. Ma intreb daca mai exista cineva care simte asa cum simt eu. Poate ca da… poate ca sunt eu prea plina de mine si nu realizez… sau prea oarba… sau… sau… sau poate chiar nu mai exsita nimeni care simte ca mine. Poate ca nici nu e normal sa mai existe un suflet care sa simta ca al meu. Poate nu trebuie. And the truth that you’ll find will always be The truth you hide

Sunt din nou singura. Nu e prima oara. Sunt fericita. Sau doar vreau sa fiu. De ce nu as fi? Ma gandeam asa: daca iubesc pentru ca imi doresc mult mult mult sa simt iubirea, de ce nu as fi fericita pentru ca imi doresc mult mult mult sa simt fericirea? Asa ca am decretat: sunt fericita!!!111oneoneone (p-asta am invatat-o de la ultimu’). De la fiecare invat cate ceva. Ca sunt cu adevarat frumoasa am invatat de la toti, dar in anumite momente tind sa uit sau sa nu imi pese sau sa imi neg frumusetea. Dar imi trece. Sunt berbeaca, deci totul se invarte in jurul meu. Sunt “o bestiala” cum mi-a zis alt fost, dupa ce si-a dat el seama ca… da, bah, prostule, sunt! Al dreq de prost, ca atunci nu ai stiut sa vezi cat sunt de bestiala! Sunt funny, asa ca nu pot sa ma plictisesc. Cum mai sunt berbecii? Ah, da, sunt incapatanata, orgolioasa, eu am intotdeauna dreptate (hai, treaca de la mine, mai are si ratonelu’ dreptate din cand in cand, dar doar atunci cand gandeste ca mine:P). La ce as pu...

Vreau sa alerg. Mintea imi alearga, sufletul imi alearga, picioarele stau… Nu, nu vreau sa alerg. Vreau sa fug. Sa fug de tine, sa nu ma mai vezi, sa nu te mai vad. Vreau sa fug de langa tine pana uit ca ai existat vreodata. Nu, nu vreau sa te uit. Nu vreau sa mai uit inca odata si inca odata si inca odata… nu vreau sa uit iar sa ma iubesc. Imi aduc aminte cat de fericita am fost cand m-am regasit… am stat si mi-am admirat sufletul intins pe stanci de marmura de Aliki, picurand strop cu strop din Egee. Am stat la povesti ore intregi si tot raul din lume disparuse. De ce m-am plictisit? De ce niciodata nu imi este deajuns fericirea? De ce vreau sa o impart? Acum iar nu mai vreau sa o mai impart cu nimeni. Nici macar cu tine… pentru ca defapt nu, nu vreau sa o impart. Vreau sa imi fie furata. Furata putin cate putin si schimbata cu alta pe nevazute. Fura-mi fericirea mea si da-mi-o pe a ta. Niciodata nimic nu mai este asa cum a fost. M-am trezit azi si m-am intrebat daca ar tre...

Sa ma fut in idealul filmelor americane si sa-mi bag pula (da, aia pe care nu o am! Ce te fute grija de cate puli pot eu sa fac rost?!?) in basmele care mi-au fost bagate pe gat cand eram mica! De ce pula mea trebuie sa am eu principii si asteptari de la viata si idealuri imposibile? Nu inteleg cat de proasta pot sa fiu cand pun botu’ la toate cacaturie care mi se vand total aiurea. De ce a trebuit sa cred vreodata in "iubire"? Si ce pula mea mai e si "iubirea" asta? M-am saturat sa pretind! Nu, iubirea nu exista. Nu aia care ni se baga pe gat zilnic doar ca sa mai platim un bilet la film sau sa mai cumparam nu stiu ce marca de ciocolata. "Si au trait fericiti pana la adanci batraneti". Ne mint cu nerusinare! Ok, basme… dar nu ne-a spus nimeni niciodata sa nu indraznim sa speram vreodata in asa ceva, ca o sa o luam dracului razna cu totii! Cum pula mea sa mai cred, cand stiu in ce lume traim? – "Nu e asa ca ma iubesti?" – "Nu!". N...