Cantece de leagan

Mi-am pierdut interesul pe undeva pe sub un birou. Am uitat la care birou eram cand l-am pierdut, asa ca tre’ sa imi iau unul nou. Si interes, si birou. M-am mai scarbit putin de patria-muma si de conlocuitori. Sau or fi conloctiitori mai degraba. Locuitorii s-au cam carat din patria-muma. S-au sictirit si ei. Schimbi un cacat pe alt cacat. Reinventeaza-te asta, stii? Te faci din cacat incovrigat, cacat bat. Tot un cacat. Vorba unui intelept: “pulapizdaflocimuiegaozzz” sper ca am tinut bine minte. Am o problema cu retinutul citatelor. Esential e ca retin ideea. Asa am facut si in facultate. Pe care am facut-o ca altfel nu poti sa fii destept. Daca n-ai facultate esti prost, bah! Lasa, bine ca-s destepti aia care au facultate! Da’ stai, ca acu’ s-au prins unii ca tot prostu’ face facultate si acu’ tre’ sa ai si master. Ca prostii n-au cum sa faca master, nuuuuuu! Clar! Si uite asa, usor, usor, o sa ajungem o tara de doctoranzi. Ca si-asa acum doctoratul se termina in 2-3 ani. ...

Toti vor acelasi lucru: sa dea si ei odata la bucata. Bah, nici macar nu sunteti originali! Ma plictisiti ingrozitor si nici nu va dati seama! Nici macar nu va trece prin cap de cati ani aud eu aceleasi replici. Va mai si credeti mari scule… spirituali… haiosi… baga-mi-as degetele pe gat! Da’ nu-i nevoie. De cand a devenit un compliment holbatu’ la parti anatomice proeminente? Fi-mi-ar scarba de voi, libidinosilor! Mars la baie si trageti-va cate o laba! Eventual reciproc! Huoooo!

As fi vrut sa cred ca macar o data in viata mea am facut un barbat sa se indragosteasca. Sa ma iubeasca. Mi-ar fi placut sa cred ce imi spunea la inceput. Mi-ar fi placut sa cred ce imi spunea la sfarsit. Mi-ar fi placut sa cred ca i-am dat viata peste cap cel putin la fel de mult cat mi-a dat-o el mie. Mi-ar fi placut sa cred ca eu am fost marea lui iubire… aia pe care orice barbat o tine minte toata viata si dupa care isi compara toate femeile care ii apar in cale. Mi-ar fi placut sa fie atat de zdruncinat de lipsa mea, incat sa nu mai poata sa se gandeasca la alta. Mi-ar fi placut sa se fi intors in genunchi si rastignit, nu mai in gluma mai in serios… tatonand terenul. Mi-ar fi placut sa ma indragostesc. Nu mai pot. Asa cum ei se prefac la inceput, cel mai imbecil joc pe care l-am invatat vreodata, asa ma prefac si eu ca ii cred. Cateodata… nu tot timpul. La ce ma ajuta? Mai conteaza? Tu te prefaci ca esti mort dupa mine, eu ma prefac la randul meu ca te-am crezut. Ce imbecil...

Sunt scarbita. Scarbita de lume, de viata, de imbecili, de impostori, de ipocriti (cei trei I… poate patentez o noua teorie a celor trei I). Incep sa imi doresc schizofrenia. Ar fi mai usor in lumea mea. Uneori imi doresc sa fiu grasa si urata. Ar ramane doar prostia… poate nu ar mai fi atat de dureroasa. Poate ar fi mai simplu. Sau poate nu. Noaptea imi visez stafiile de peste zi. Noaptea traiesc mai frumos. Si toate stafiile incep sa inteleaga cat sunt de insignifiante si dispar. Doar ca intotdeauna vine si dimineata cu iminenta alarma ce imi canta in ureche sa ma trezesc dracului la realitate ! Si din nou “ah! Iar am visat!” mi se strecoara in suflet . Incerc sa mentin senzatia oferita de vis. Incerc sa ii tes continuarea de ca si cum nici nu m-as fi trezit. Incerc sa imi aduc visul in realitate. Ce copil… imi dau seama ca deja pot sa visez orice vreau, pentru ca ochii imi sunt deschisi. Pot sa renunt la stafii si sa visez la tricolici si pricolici noi-nouti, perfecti si inexi...

S-a indragostit de mine pentru ca ma vedea rea. S-a indragostit de mine pentru ca ma vedea de piatra. Imi vedea o frumusete rece, stelara, intangibila. Imi vedea hotararea, determinarea si ambitia. Vedea doar ce vroia sa vada. Vedea si ce nu era acolo. Vedea si inchidea ochii la ce nu ar fi vrut sa vada. Isi repeta singur ca i s-a parut. A insistat sa ma cunoasca. Fascinat, s-a apropiat de mine si m-a intrebat cel mai stupid lucru posibil: “Vii des pe aici?”, iar eu i-am dat cel mai stupid raspuns posibil: “Esti sigur ca vrei sa stii?”… … 9 ore mi-a vorbit despre el. 9 ore i-am vorbit despre el. Dupa 9 ore avea impresia ca stie totul despre mine. S-a lipit de mine si mi-a simtit caldura trupului. Atunci s-a trezit. Socat ca nu a dat peste un trup de marmura , a inceput sa se indeparteze. Hei, unde fugi? Tu chiar credeai ca sunt statuie? Statuile nu vorbesc, sa stii… …Statuile nu plang.

Sa ma fut in idealul filmelor americane si sa-mi bag pula (da, aia pe care nu o am! Ce te fute grija de cate puli pot eu sa fac rost?!?) in basmele care mi-au fost bagate pe gat cand eram mica! De ce pula mea trebuie sa am eu principii si asteptari de la viata si idealuri imposibile? Nu inteleg cat de proasta pot sa fiu cand pun botu’ la toate cacaturie care mi se vand total aiurea. De ce a trebuit sa cred vreodata in "iubire"? Si ce pula mea mai e si "iubirea" asta? M-am saturat sa pretind! Nu, iubirea nu exista. Nu aia care ni se baga pe gat zilnic doar ca sa mai platim un bilet la film sau sa mai cumparam nu stiu ce marca de ciocolata. "Si au trait fericiti pana la adanci batraneti". Ne mint cu nerusinare! Ok, basme… dar nu ne-a spus nimeni niciodata sa nu indraznim sa speram vreodata in asa ceva, ca o sa o luam dracului razna cu totii! Cum pula mea sa mai cred, cand stiu in ce lume traim? – "Nu e asa ca ma iubesti?" – "Nu!". N...