Ai vrut sa stii ce vad...


Play. Inchid ochii. Galben. Nisipiu. Pamantul fuge pe sub mine cu viteza constanta. Nu sunt nici ametita de ceea ce vad, nici nu mi se face rau. Sunt relaxata. Privesc. Pamantul este crapat. Sterp? Nu. In expectativa. Ridic privirea. Fuga pamantului se opreste incet. Insesizabil. In mijloc, un copac. Isi intide ramurile in voie, circular, cu respect fata de natura care l-a creat. E un copac gros, dar nu e batran. Nu e noduros. Coroana bogata e ca o pictura... verde proaspat... nu crud, nu prafuit, nu batran, ci verde. Nu vad nori... pentru ca nu vad cerul? Si nici macar o adiere fina... totul e static. Ma uit in jos si la picioarele mele, prin crapaturile pamantului, apare ceva auriu. O lacrima de aur rasare in fata mea, prinsa in varful unui fir de iarba... nu, nu e fir de iarba. E tulpina. Creste gratioasa in fata mea cu miscari circulare... se unduieste sub lacrima de aur care isi tese o aura stravezie in jur. Stop.

Comments

Popular posts from this blog

"De vorbă cu Oana" - dialog în versuri

What does Cinderella teach our children?

#growup