Ai vrut sa stii ce vad...
Play. Inchid ochii. Galben. Nisipiu. Pamantul
fuge pe sub mine cu viteza constanta. Nu sunt nici ametita de ceea ce vad, nici
nu mi se face rau. Sunt relaxata. Privesc. Pamantul este crapat. Sterp? Nu. In
expectativa. Ridic privirea. Fuga pamantului se opreste incet. Insesizabil. In
mijloc, un copac. Isi intide ramurile in voie, circular, cu respect fata de
natura care l-a creat. E un copac gros, dar nu e batran. Nu e noduros. Coroana
bogata e ca o pictura... verde proaspat... nu crud, nu prafuit, nu batran, ci
verde. Nu vad nori... pentru ca nu vad cerul? Si nici macar o adiere fina...
totul e static. Ma uit in jos si la picioarele mele, prin crapaturile
pamantului, apare ceva auriu. O lacrima de aur rasare in fata mea, prinsa in
varful unui fir de iarba... nu, nu e fir de iarba. E tulpina. Creste gratioasa
in fata mea cu miscari circulare... se unduieste sub lacrima de aur care isi
tese o aura stravezie in jur. Stop.
Comments
Post a Comment