Asa fac io dupa ce vad cate un film d-asta cretin si siropos

Puterea mea de a ma minti pe mine e imensa. Cu toate ca stiu ca ma mint, ma cred in continuare. Si stiu!

Iti scriu cateodata de ca si cum tu ai exista. Iti scriu de ca si cum tu, candva, imi vei citi cuvintele. Si stiu ca tu nu existi, dar pentru ca eu iti scriu si iti spun ca tie iti scriu, asta te face pe tine sa existi. Undeva. Am tot scenariul in cap. Tu nu ma cunosti inca, sau poate ma cunosti, dar nu te cunosc eu, sau pote te cunosc, dar nu te recunosc. Bine, sunt mai multe variatiuni pe aceeasi tema, dar scenariul ramane in picioare. Noi doi inca nu stim ca ne iubim.

Ma mint ca tu existi si ma cred, cu toate ca stiu ca ma mint. Daca nu m-as mai crede... daca nu m-as mai crede ar fi mult prea greu. Si cand mi-e dor rau de tine te proiectez in prima aparitie si te tin in ea pana... pana mi se face si mai dor de tine, pentru ca eu stiu ca nu esti tu si eu pe tine te vreau. Dar se intampla sa ma ia valul si sa cred. Sa cred pentru o secunda ca tu esti. Ma mint. Ma mint pentru ca vreau sa fii tu. Dar e din ce in ce mai greu sa ma cred si trebuie sa caut tot timpul tertipuri noi prin care sa ma fac sa cred. Prin care sa reusesc sa ma mint.

O iau usor razna, cate putin in fiecare zi, cate putin in fiecare secunda. Traiesc intr-o mare minciuna. Am inceput cu o tigara si acum imi bag direct in vena. Durerea ramane oricum. Nicio cantitate nu mai e suficienta, iar calitatea esti tu. Tu, care nu existi. Si cu toate astea, eu iti vorbesc. Iti scriu.

Tu nu intelegi ca ma doare ca nu esti langa mine? Si nici nu pot sa stau si sa imi plang de mila pana catadicsesti tu sa apari. Tu nu iti dai seama in ce situatii penibile ma pui cand ma intreaba rudele cand ma marit? Ce intrebare cretina! Auzi, de ce nu ma marit! Ca n-am cu cine! D-aia! Ce-o fi asa greu? Cica sunt prea pretentioasa. Nu, nu sunt. Dar ei nu inteleg ca tu te-ai ratacit. Ca ai umpic de treaba in alta parte si ca eu nu am ce sa fac in privinta asta. Esti in delegatie. Faci voluntariat in Africa. Esti dus cu pluta si te-au internat astia intr-un ospiciu, na! Ce pot sa le spun? Oricum n-ar intelege. Oricum n-ar crede. Si mie mi-e din ce in ce mai greu sa cred.

Comments

  1. Antipatiqua nu te-a uitat. Nici profilul tau nu s-a schimbat.Hei canticel!
    sã stii cã nu se numeste minciunã, atunci cand gandesti genuri si caractere. Asta e activitate divinã: a gândi , si inseamna ca ai sa vezi peste 15-20-30-40- etc. ani ai sa vezi lume pe strazi exact asa cum ii imaginezi tu in cap ,acum. Fiindcã dacã n-ai observat pânã acum aflã : toti suntem creatia zeilor .
    ...de ce ,de altceva simtim spontane increderi ,de neinteles intuitii sau fãrã nici un rost neincrederi ? ...iaca'sa cazute pe capetele noastre ganduri gândite de zei. Mai bine am gandi cu cap si coada ca sa nu devenim din greseala ca si ei , cei zei inconstienti de menirea lor.

    ReplyDelete
  2. ah, daca am fi trait in perioada inchizitiei ne-ar fi ars pe amandoua pe rug. iar tu ai fi strigat "si totusi exista!" :))
    si plasmuirile astea tot minciuni sunt pana in momentul in care le vezi pe strada. dupa aia le cheama coincidente :P ;))

    ReplyDelete
  3. pe rug? acum e democratie :semnele de foc pot alege între focu' sacru si focu'acru.

    ReplyDelete

Post a Comment

Popular posts from this blog

"De vorbă cu Oana" - dialog în versuri

Întâmplări din viața mea

What does Cinderella teach our children?