Cantece de leagan

Foloseste-ma si arunca-ma. Ca pe un ruj terminat. Ti-ai luat ce ai vrut de la mine. Oare pentru asta m-am nascut? Pentru a fi folositoare pe termen scurt si foarte scurt? Nu te intereseaza sau te minti singur? Ti se pare ca mi s-a dus un fir la ciorap? S-au dus toate firele. Ce sa mai fi ramas in urma lor? Cand musc din tine simti ceva ? De ce ma minti ? De ce te minti ? De ce m-am mintit ? De ce  mint? Clestarul iluziilor mele s-a crapat din mitologie. Poate ca tocmai in asta sta frumusetea lui. Atunci de ce tot incerc cu incapatanare sa ascund crapaturile? Ca sa nu ma orbeasca lumina care intra victorioasa printre ele? Vanatori obositi, incercati sau incepatori, si-au odihnit ochii sub mangaierile mele vindecatoare. Isi inghit doctoria si pleaca mai departe, in cautarea vanatului perfect. In cautarea lui Moby Dick. Va blestem pe toti sa vi-l gasiti! Dezbraca-te! Asa… fa o pirueta… mda… am avut dreptate. Intotdeauna am. Arunc o privire in sertarul cu medicamente. Sti...

Mainile imi tremura. Nu stiu de ce. Ceva in mine tremura. Ceva in mine doare. Ma uit printre mp3-urile altora. Am vazut intr-un playlist o piesa de care nu am mai auzit. Ii dau play. Se incarca. Incepe. Imi simt mainile cum imi tremura parca mai rau. Imi simt tot corpul electrizat. Piesa asta urla in mine. Urla in mine, eliberand urlete incatusate. O mai ascult odata si inca odata… nu ma satur. Si de fiecare data ma electrizeaza. Ma sfasie si ma mangaie in acelasi timp. Ma intreb daca proprietarul o aude cum o aud eu. Ma intreb daca o simte asa cum o simt eu. Ma intreb daca mai exista cineva care simte asa cum simt eu. Poate ca da… poate ca sunt eu prea plina de mine si nu realizez… sau prea oarba… sau… sau… sau poate chiar nu mai exsita nimeni care simte ca mine. Poate ca nici nu e normal sa mai existe un suflet care sa simta ca al meu. Poate nu trebuie. And the truth that you’ll find will always be The truth you hide

Sunt din nou singura. Nu e prima oara. Sunt fericita. Sau doar vreau sa fiu. De ce nu as fi? Ma gandeam asa: daca iubesc pentru ca imi doresc mult mult mult sa simt iubirea, de ce nu as fi fericita pentru ca imi doresc mult mult mult sa simt fericirea? Asa ca am decretat: sunt fericita!!!111oneoneone (p-asta am invatat-o de la ultimu’). De la fiecare invat cate ceva. Ca sunt cu adevarat frumoasa am invatat de la toti, dar in anumite momente tind sa uit sau sa nu imi pese sau sa imi neg frumusetea. Dar imi trece. Sunt berbeaca, deci totul se invarte in jurul meu. Sunt “o bestiala” cum mi-a zis alt fost, dupa ce si-a dat el seama ca… da, bah, prostule, sunt! Al dreq de prost, ca atunci nu ai stiut sa vezi cat sunt de bestiala! Sunt funny, asa ca nu pot sa ma plictisesc. Cum mai sunt berbecii? Ah, da, sunt incapatanata, orgolioasa, eu am intotdeauna dreptate (hai, treaca de la mine, mai are si ratonelu’ dreptate din cand in cand, dar doar atunci cand gandeste ca mine:P). La ce as pu...

Azi dimineata ajung la serviciu, deschid calculatorul, dau drumul la outlook si ghici ce mesaj gasesc!!! Dear colleagues, please note that the following offices will be closed on Wednesday, August 15: Barcelona*  -  Brussels  -  Lisbon  –  Milan  -  Munich  -  Madrid  –  Paris  -  Rome  -  Vienna  -  Warsaw  -  Zagreb  –  Zurich Best regards, Your Professional needs team * Barcolona office closed from August 13 to September 2, reopening on September 3.  Marfaaaaaaaaaaa!!! Cat de proasta m-am simtiiiit!! Baaaah pai astia stau acasa ca e Sf. Marie! Pai si la noi e mah! Vreau acasaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!!! Si ma gandesc la fericitii aia de nemti (fir-ar ei sa fie) care stau acasa de toate sarbatorile religioase. TOATE!!! Noi de ce suntem mai prosti? Noi de ce nu iesim pe strada sa se dea o lege care sa prevada zi libera orice sarbatoare d...

As fi vrut sa cred ca macar o data in viata mea am facut un barbat sa se indragosteasca. Sa ma iubeasca. Mi-ar fi placut sa cred ce imi spunea la inceput. Mi-ar fi placut sa cred ce imi spunea la sfarsit. Mi-ar fi placut sa cred ca i-am dat viata peste cap cel putin la fel de mult cat mi-a dat-o el mie. Mi-ar fi placut sa cred ca eu am fost marea lui iubire… aia pe care orice barbat o tine minte toata viata si dupa care isi compara toate femeile care ii apar in cale. Mi-ar fi placut sa fie atat de zdruncinat de lipsa mea, incat sa nu mai poata sa se gandeasca la alta. Mi-ar fi placut sa se fi intors in genunchi si rastignit, nu mai in gluma mai in serios… tatonand terenul. Mi-ar fi placut sa ma indragostesc. Nu mai pot. Asa cum ei se prefac la inceput, cel mai imbecil joc pe care l-am invatat vreodata, asa ma prefac si eu ca ii cred. Cateodata… nu tot timpul. La ce ma ajuta? Mai conteaza? Tu te prefaci ca esti mort dupa mine, eu ma prefac la randul meu ca te-am crezut. Ce imbecil...

Ma privea provocator si imi vorbea despre cu totul alte lucruri… de parca nu am fi stiut amandoi ce urma. Ma asteptam sa existe o tensiune in aer… imi venea sa sar pe el si sa il sarut. Imi venea sa rup hainele de pe el. Dar privirea lui imi spunea “da, ma vei avea” si m-am lasat condusa de el. Cu gesturi firesti a inceput sa se joace in parul meu, povestindu-mi cele mai neinsemnate lucruri. Privirea lui a coborat apoi de la ochi inspre buze. Imi fixa buzele si imi povestea. Nu am nici cea mai vaga idee ce imi spunea. Nu auzeam decat… Taci si saruta-ma! Taci si saruta-ma! Taci si saruta-ma! A facut o pauza si l-am muscat de buze. Nu mai conta nimic. Nu mai exista nimic. Il doream si atat.

Ma plimb pe strada Mendeleev. Stropii de ploaie formeaza un model bizar in baltoacele de peste tot. Sunt o broscuta bleu ce sare din frunza de nufar in frunza de nufar pe lacul natal. Tup tup. Am scapat de musuroiul de grabiti din Amzei. Trec pe langa ferestre inalte, deschise larg. Un sertar inchis… sunetul de mobila veche imi starneste amintiri pierdute cu multi ani in urma. Imaginea atelierului din Nuferilor, cu parchetul scartaitor, mobila joasa si constantul miros de tus. Peretii aceia inalti, plini de cele mai inalte usi din viata mea… multe… foarte multe usi inalte… Imi ploua pe creieri, spalandu-mi sufletul.

Vreau sa alerg. Mintea imi alearga, sufletul imi alearga, picioarele stau… Nu, nu vreau sa alerg. Vreau sa fug. Sa fug de tine, sa nu ma mai vezi, sa nu te mai vad. Vreau sa fug de langa tine pana uit ca ai existat vreodata. Nu, nu vreau sa te uit. Nu vreau sa mai uit inca odata si inca odata si inca odata… nu vreau sa uit iar sa ma iubesc. Imi aduc aminte cat de fericita am fost cand m-am regasit… am stat si mi-am admirat sufletul intins pe stanci de marmura de Aliki, picurand strop cu strop din Egee. Am stat la povesti ore intregi si tot raul din lume disparuse. De ce m-am plictisit? De ce niciodata nu imi este deajuns fericirea? De ce vreau sa o impart? Acum iar nu mai vreau sa o mai impart cu nimeni. Nici macar cu tine… pentru ca defapt nu, nu vreau sa o impart. Vreau sa imi fie furata. Furata putin cate putin si schimbata cu alta pe nevazute. Fura-mi fericirea mea si da-mi-o pe a ta. Niciodata nimic nu mai este asa cum a fost. M-am trezit azi si m-am intrebat daca ar tre...