Capul sus!

Sunt scarbita. Scarbita de lume, de viata, de imbecili, de impostori, de ipocriti (cei trei I… poate patentez o noua teorie a celor trei I). Incep sa imi doresc schizofrenia. Ar fi mai usor in lumea mea. Uneori imi doresc sa fiu grasa si urata. Ar ramane doar prostia… poate nu ar mai fi atat de dureroasa. Poate ar fi mai simplu. Sau poate nu.

Noaptea imi visez stafiile de peste zi. Noaptea traiesc mai frumos. Si toate stafiile incep sa inteleaga cat sunt de insignifiante si dispar. Doar ca intotdeauna vine si dimineata cu iminenta alarma ce imi canta in ureche sa ma trezesc dracului la realitate ! Si din nou “ah! Iar am visat!” mi se strecoara in suflet . Incerc sa mentin senzatia oferita de vis. Incerc sa ii tes continuarea de ca si cum nici nu m-as fi trezit. Incerc sa imi aduc visul in realitate. Ce copil… imi dau seama ca deja pot sa visez orice vreau, pentru ca ochii imi sunt deschisi. Pot sa renunt la stafii si sa visez la tricolici si pricolici noi-nouti, perfecti si inexistenti. La spiridusi cu care arunc de la fereastra baloane pline cu apa in capetele seci ale vietii mele. La zane stravezii ce duc din partea mea cate un cosulet (floricica, steluta, inimioara , fluturas si inorog) fiecarui suflet cald (sunt putine si imi raman multe cosulete… cine mai pofteste, cine mai doreste…). Si toata lumea e fericita.

Apa este rece si imaginile incep sa se destrame. A inceput ritualul de dimineata. Miscari mecanice, aceleasi in fiecare zi, mi-au intrat in sange. Pentru urmatoarea ora sufar de autism . Daca cel mai mic lucru nu este la locul lui, daca cineva imi sta in drum, fie chiar si pentru o secunda, intru in panica. Ma enervez. Totul se ruineaza. Lumea se sparge in mii de cioburi. Dramatizez.

Se apropie ora. Inca odata ma uit in oglinda. Ce am uitat? Nimic. Sunt superba! Ziua poate sa inceapa. Cu toti cei trei I ai ei. Veniti! Sunt pregatita. Va astept. Va intampin cu un mare zambet pe buze. Desteptilor! Nu ma veti contamina! Nu azi.