Cantece de leagan

De nisip pe picioare, de sare in par, de valuri in urechi, de turcoaz. De mirosul imprastiat de briza, de fosnetul frunzelor de smochin, de palaria cu boruri imense, de marmura itita din mare. De livezile cu maslini, de viile cu ciorchini pictati de Monet, de sate de pescari, de caracatita bronzata. De plimbari pe stanci deasupra marii, de pietricele albe si rotunde inghitind un cargobot, de nisipul negru, de nisipul rosu, de soparla care se plimba si ea pe cararea dinspre nisipul rosu. De stradutele inguste si intortocheate, de casele albe, de vaporas, de stele cazatoare. Mai tine-ma putin in brate!

Mi-am pierdut interesul pe undeva pe sub un birou. Am uitat la care birou eram cand l-am pierdut, asa ca tre’ sa imi iau unul nou. Si interes, si birou. M-am mai scarbit putin de patria-muma si de conlocuitori. Sau or fi conloctiitori mai degraba. Locuitorii s-au cam carat din patria-muma. S-au sictirit si ei. Schimbi un cacat pe alt cacat. Reinventeaza-te asta, stii? Te faci din cacat incovrigat, cacat bat. Tot un cacat. Vorba unui intelept: “pulapizdaflocimuiegaozzz” sper ca am tinut bine minte. Am o problema cu retinutul citatelor. Esential e ca retin ideea. Asa am facut si in facultate. Pe care am facut-o ca altfel nu poti sa fii destept. Daca n-ai facultate esti prost, bah! Lasa, bine ca-s destepti aia care au facultate! Da’ stai, ca acu’ s-au prins unii ca tot prostu’ face facultate si acu’ tre’ sa ai si master. Ca prostii n-au cum sa faca master, nuuuuuu! Clar! Si uite asa, usor, usor, o sa ajungem o tara de doctoranzi. Ca si-asa acum doctoratul se termina in 2-3 ani. ...

Fasiute de hartie colorata se invartesc haotic in aerul umed cu miros de iarba cosita si sare de mare turcoaz lovita de stanci rosii-teracota incinse de un soare aproape alb. Da, vreau! Arunca-te de pe stanci! Arunca-te in mare… iubirea respira sub valuri. Nu ai cum sa stii dinainte unde te pot purta curentii dintre ele. Dar, daca nu te arunci, o sa ramai acolo. Vesnic pe stanca, uitandu-te spre valuri. Ars de soare, fara pic de umbra, deasupra apei, dorindu-ti valurile. Asa ca arunca-te! Marea e a ta… tu… esti al ei.

Si din nou m-am plictisit. De mine, de ceilalti, de tot. Pana si lucrurile noi imi par tot vechi, uzate… aceleasi. Eu, aceeasi. Nu sunt multumita de mine. Nu sunt indeajuns de nimic. Sunt definitia mediocritatii. Si mi se pare cumplit. Sufar. Degeaba. Dupa care imi trece, ca n-am cum sa fiu constanta . Si am accese de-astea de mandrie cretinoida ca mama, ce tare sunt io. Acum am un acces de recunoastere. De revenire cu picioarele pe pamant. Nu, nu sunt tare. Nu acum.

Toti vor acelasi lucru: sa dea si ei odata la bucata. Bah, nici macar nu sunteti originali! Ma plictisiti ingrozitor si nici nu va dati seama! Nici macar nu va trece prin cap de cati ani aud eu aceleasi replici. Va mai si credeti mari scule… spirituali… haiosi… baga-mi-as degetele pe gat! Da’ nu-i nevoie. De cand a devenit un compliment holbatu’ la parti anatomice proeminente? Fi-mi-ar scarba de voi, libidinosilor! Mars la baie si trageti-va cate o laba! Eventual reciproc! Huoooo!

Stau. Ca o bucata de carne de vaca argentiniana. Cu pretentii de vitel scarpinat intre coarne. Pe mine ma poti refuza doar odata. A doua oara nu vei mai avea ocazia. Spala-te pe bot. De transpiratie. Eu prefer sa ma spal de nisip. Dupa aia imi pare rau ca nu il mai am pe mine. De fiecare data la fel. Imi studiez urma de la slip. Imi doresc un contrast mai puternic. Sa imi spal mai des nisipul de pe picioare. Ma arde tastatura.

Mă joc cu senzaţii Virile, facile, uşor inutile. Subtile emoţii îşi fâlfâie aripi De fluture bezmetic şi prost Captiv în odaia ticsită De lumânări colorate şi vii, Îmbâcsită de fum De ţigară de foi cu aromă de scrum. Oprit între staţii, Un tren cu uşi ferecate, sterile Îşi schimbă năprasnic vagoanele-n harpii. Subjug trecător anagnost Să-mi spună povestea ursită Ca pentru iele, ca pentru stihii. Cu păcatele-n sân Burduşesc iar rucsacul, pregătită de drum.