Întâmplări din viața mea

Înainte să te apuci să citești postarea asta, ar trebui să știi că o să fie dură. Dacă ai o fetiță, probabil o să fie foarte greu să o citești. Dar cu atât mai mult ar trebui să o citești. Mama, ție îți recomand să nu o citești. Ție îți mulțumesc că ai fost mereu acolo pentru mine când am avut nevoie de tine.

Sunt puternică. Toată lumea care mă cunoaște știe că sunt puternică. Foarte puțini știu cât sunt de fragilă. Cât de repede mă rup în bucăți. Da, mă adun de fiecare dată, așa că sunt puternică. Până nu mai sunt... Mă angoasez singură. Îmi pun un milion de întrebări fără răspuns și mă torturez cu ele. Când îmi povestește câte o prietenă că face același lucru, imediat găsesc soluția. Sau am impresia că o găsesc. Sunt maestră la sfaturi. Sfaturi pentru alții. Când privești lucrurile detașat, le vezi altfel. Dar cum să privești lucrurile detașat când lucrurile alea sunt parte din tine?

Aveam 6 ani. M-am urcat în lift cu un străin. Un bărbat pe care nu îl mai văzusem niciodată la mine în bloc. A deschis ușile între etaje. În timp ce el mă mângâia pe chiloței, eu nu puteam să mă mișc. Eram blocată total. Nici să deschid gura nu am putut. Nici nu mi-a trecut prin cap de altfel. Îmi amintesc că mă gândeam că nu e bine ce face, că știu că nu e bine ce face, dar de ce nu e bine ce face, că mă mângâie și mângâierile nu sunt rele și atunci de ce simt că îmi face ceva rău?! Îl priveam în ochii căpui pe care nu îi voi uita niciodată și îmi curgeau lacrimi imense pe obraji. Nu am plâns niciodată ca atunci: fără să respir.  Nu m-a violat. Nu a făcut nimc altceva. S-a oprit, a închis ușile liftului și m-a lăsat să plec la etajul meu. Nici acum nu știu de ce s-a oprit și cel mai probabil nu o să știu niciodată.

Atunci am învățat că există mai multe feluri de atingeri și că trebuie să fiu atentă la bărbați și la modul în care mă ating. Mi-a fost de ajutor lecția aia. Am evitat, astfel, alte neplăceri, cu o vigilență omniprezentă.

La 10 ani am simțit din nou cum un bărbat se uită la mine altfel. Era îmbrăcat în uniformă militară albastră și îi stătea foarte bine. M-a urmărit din autobuz până în fața blocului unde a încercat să mă sărute.

La 11 ani iar am simțit acel nesaț la un boșorog cretin. Am evitat să rămân vreodată singură cu el. La 13 ani, în Cișmigiu, un trecător mi-a luat mâna din mers și mi-a băgat-o în pantalonii lui cu prohabul deja deschis. Nu avea chiloți. Am fugit la o bancă pe care stătea un cuplu la vreo 60 de ani și i-am rugat să stea cu mine puțin. Au fost foarte drăguți.

Deja îmi crescuseră sânii, așa că nu a mai existat an în viața mea în care să nu am incidente. Cel mai des pe stradă, în drum spre școală sau spre casă. Dimineața erau labagiii din Cișmigiu, care așteptau fetele ascunși în boscheți. Cu ăia m-am obișnuit. Nu m-am obișnuit în sensul în care nu îmi mai era scârbă de ei, ci nu îmi mai era frică să trec pe lângă ei. Măcar nu încercau să mă atingă. Unul dintre ei îmi făcea poezii. În fiecare zi altă poezie, în funcție de hainele pe care le purtam.

Cei din parcul Izvor erau mai îndrăzneți. Acolo oricum nu aveau unde să se ascundă. Într-o dimineață am simțit o împunsătura pe la fund. M-am întors chitită să lovesc. M-am oprit, că mi-a fost scârbă să ating o față plină de muci. Îi curgeau mucii din nas până în gură și el stătea cu ei așa. Și era pitic. Și își făcea laba. L-am înjurat și mi-am continuat drumul. Sau am încercat. La câteva secunde după ce m-am întors, am simțit aceleași degete în același loc. M-am întors din nou la el. Aveam căștile pe urechi, așa că nu auzeam ce zicea. Îi vedeam doar rânjetul cretinoid. Am început să țip la el să mă lase în pace, l-am înjurat din nou, m-am întors iar pe drumul meu. Aceleași degete m-au agasat. De data asta, când m-am întors la el, am început să îl lovesc cu bocancii. Pe unde nimeream. Nu mă uitam unde lovesc. Nu se oprea din rânjit. Am vrut să îl lovesc în coaie, așa că le-am căutat cu privirea ca să îmi iau ținta. Exact atunci și-a dat drumul. S-a întors cu spatele la mine și a plecat. Aveam 15 ani.

În clasa a IX-a, proful de sport mi-a pus mâna pe fund în fața tuturor colegilor mei, “ca să mă ajute” să fac tumba pe ladă. Am făcut un mic scandal și nu am mai mers la nicio oră de sport pe toată durata liceului. Nu am avut absențe și nici notă sub 10. Ne mai întâlneam pe holurile liceului. Mă întreba de fiecare dată dacă vin la oră și îmi zicea Felicia. Nu mă cheamă Felicia.

Nu mai țin minte de câte ori mi-am luat palme peste sâni și peste fund pe stradă. Așa, din senin. De la străini. Bărbați în toată firea. Sau de câte ori m-a atins un bărbat pe sâni “fără să vrea”. Se mai întâmplă chiar fără să vrea, nu zic nu, dar se simte altfel. Adică pentru mine e evident. Nu pot și nici nu vreau să vorbesc pentru toate femeile, dar presupun că majoritatea simt diferența.

Mai e cazul să povestesc despre nenumăratele mărturisiri ale străinilor despre ce ar face ei cu diferite părți ale corpului meu? Tot pe stradă. Nu mai vorbesc de ăia de pe Tinder sau OKCupid.

S-au rărit cu trecerea timpului. S-au rărit foarte mult de când m-am tuns. Cu toate că prima dată când m-am uitat în oglindă după ce m-am tuns, am crezut că se vor înteți, că îmi ies și mai tare în evidență sânii fără claia enormă de păr sub care încercam să îi ascund. Unul dintre motivele pentru care nu mai vreau să îmi las părul să crească este că nu mai sunt agresată pe stradă.

Ce mișto e viața pentru femeile frumoase! Toată lumea se poartă mai frumos cu ele, nu? Nu.