#growup



Atât de multe sentimente se amestecă în mine ca într-un uragan. Obosesc și încerc să mă odihnesc câte puțin, dar nu reușesc niciodată. Sunt plină de furie. O furie oarbă pe care tot încerc să o ascund sub preș de când mă știu. Am ascuns atât de multă furie, încât nici nu mai văd preșul. Mă înfurie toate clișeele, toate stereotipurile, toate etichetele. Mă înfurie ignoranța, răutatea, lipsa de empatie, manipularea constantă din viața tuturor. A mea. Din viața mea. Mă înfurie propria mea ignoranță. Mă înfurie propria mea furie. Nu îmi amintesc de vreo perioadă în care să nu fi avut sindromul impostorului. Ce caut eu aici?

Am văzut un clip pe Facebook – o reclamă – cu un guru american care le învăța pe femei cum să se poarte cu bărbații. M-au apucat toate spumele pământului! Îmi venea să dau cu el de toți pereții! “Dacă îți spune că nu are timp să vă vedeți, dar postează pe Facebook că merge la tot felul de evenimente și se distrează fără tine, prefă-te că nici tu nu ai timp de el și o să vezi că o să vrea să iasă cu tine”. Ceee? Dacă face chestia asta, nu îi place de tine. Cât de mult te urăști de vrei să ieși cu unul căruia nu îi place de tine? Și nu se oprește aici. Tot felul de jocuri idioate și SMS-uri prefabricate ca să îl cucerești. Chiar a uitat toată lumea sensul cuvântului “autentic”? Refuz să cuceresc prin artificii. Refuz să mai cuceresc. Și nu vreau nici să fiu cucerită. Vreau să întâlnesc oameni care se iubesc pe ei înșiși destul de mult încât să își dea voie să fie ei înșiși indiferent de situație. Poate nu o să ne potrivim. Așa, și? Nu e mai bine să știm asta de la început? Dacă tot nu ne potrivim, ce sens are să încercăm pentru o perioadă să fim altfel doar ca să simulăm o potrivire? Ce mare chestie ai câștigat? La final ai rănit un om, te-ai rănit și pe tine. Felicitări!

Mă doare ușurința unora de a face rău. Chiar și atunci când nu îmi fac mie rău.

Am văzut un serial despre o adolescentă care s-a sinucis. La final, ultimul episod îi adună pe actori, producători, regizori și psihologi care vorbesc despre societatea tarată în care trăim. Despre cum “tinerii adulți” nu sunt încă pregătiți să își asume rolul pe care îl au în viața celor din jurul lor. De parcă adulții o fac. Vorbesc despre presiunea pe care o simt tinerele în a fi tot timpul drăguțe, atrăgătoare, dar nu prea atrăgătoare, că devin ușoare sau chiar târfe. Târfe care merită tot ce li se întâmplă. Am aproape 40 de ani și de peste 6 ani am părul foarte scurt. Tatăl meu mă ceartă de fiecare dată când mă tund. Am prieteni care mă întreabă din când în când dacă nu vreau, totuși, să îmi las iar părul lung. Oamenii care nu mă cunosc mă judecă în mod constant doar pentru că am părul scurt. Unora le e milă de mine pentru că își fac scenarii despre un eventual cancer din cauza căruia mi-aș fi pierdut părul. Mult prea puțini se gândesc la posibilitatea unei opțiuni voluntare. De ce ar vrea o femeie să se urâțească? Exact oamenii care își pun întrebarea asta nu înțeleg răspunsul: pentru că m-am săturat să fiu tratată ca un obiect! Nu vreau să fiu admirată pentru lungimea părului meu. Chiar nu vreau. Prefer să fiu judecată. Asta îmi spune rapid mai multe despre oamenii cu care intru în contact.

Tinerii le tratează pe fete ca pe obiecte? Bărbații de toate vârstele tratează femeile ca pe obiecte. Femeile tratează femeile ca pe obiecte. E grasă, are celulită, e crăcănată, are burtă, are picioarele strambe sau scurte sau până-n gât sau e prea slabă sau are un fir de păr acolo unde am decis eu că nu ar trebui sa aibă. Am auzit o discuție între două femei trecute de 25 de ani. Una îi spunea celeilalte că ei i-ar fi rușine să iasă pe stradă cu porii atât de deschiși. Porii! Mulți bărbați nici nu știu ce sunt ăia pori.

E ok că ei nu știu. Multe lucruri sunt ok pentru bărbați, dar pentru femei nu. E drept că nu în toate cercurile este discrepanța atât de mare, dar încă există în România oameni care cred cu tărie că e ok pentru un bărbat să se mai și îmbete dacă așa vrea el, dar pentru o femeie este inacceptabil. Că e ok pentru un bărbat să aibă o viață sexuală activă, chiar dacă nu este într-o relație stabilă, dar o femeie care face exact același lucru este lipsită de morală.

Mi-e greu să îmi păstrez șirul gândurilor. Mă înfurie multe lucruri pe care le văd, le trăiesc în fiecare zi. Îmi pare bine că există mișcarea #metoo. Mă înfurie că nu există (încă, poate) mișcarea #growup. Crezi că există vreo femeie pe lumea asta care să nu fi fost niciodată hărțuită? Nu știi pe ce lume trăiești. Da, indiferent de cum arată! Tu nu ai rănit niciodată pe nimeni? Culmea, pe cei pe care îi iubim cel mai mult îi rănim cel mai tare. Așa e vorba, nu? Dar cine decide cât de tare l-ai rănit pe unul sau pe celălalt? Din prisma cui? Poate ai rănit un necunoscut fără să vrei sau fără să îți dai seama. Nu vei afla niciodată cât de rău i-ai făcut. Doar pentru că nu ai vrut sau habar nu ai, nu contează? De multe ori se întâmplă să vrei să faci bine și să iasă rău. Asta nu înseamnă să nu mai încerci să faci bine, ci să înveți și tu ceva, iar data viitoare să nu repeți greșeala. O să faci alta și asta e ok. E ok să greșești atâta timp cât îți asumi greșeala și înveți ceva din ea. Și, mai ales, nu o repeți. Asta cred eu că înseamnă să te maturizezi.


Comments

  1. Lullaby, dacă acum ai aproape 40 înseamnă ca atunci (când we bloguiam) ai avut aproape 30? :)

    Și uite așa, din cauza ca nu ne plac oamenii, ajungem sa fim din ce în ce mai solitari. Când pierdem din energie, alegem sa fim tot mai mult fără ei. Si ce? E rău?

    ReplyDelete
    Replies
    1. Hehehe... da, atat aveam. Nu as spune ca nu imi mai plac oamenii. Doar ca imi plac din ce in ce mai putini :))) Sunt o norocoasa ca am inca in preajma oameni care imi plac. Dar am inceput sa am nevoie de timp doar eu cu mine si asta cred ca e un semn bun. Imi place sa fiu eu cu mine. Nu mai am nevoie de confirmari constante din alte parti. E foarte bine! Acum imi caut confirmarile in carti.

      Delete
  2. Și uite cât de sincronizate suntem! A trecut un an de la ultimul tău comentariu. Niciodată nu m-am descurcat cu blogspot. Acum scriu a doua oară comentariul.
    Subscriu, Lullaby,gata cu confirmările. Și eu am nevoie doar de mine și de cărțile mele.
    Ti-am lăsat link, dar mă semnez cu un pseudonim. Poate îți aduce aminte de mine.
    Cu drag și dor,
    Lolly

    ReplyDelete
  3. La naiba, nu suport i-ul românesc.se termină prea brusc.
    Lolli

    Hai, ca devin agresivă cu atâtea mesaje. :))

    ReplyDelete

Post a Comment

Popular posts from this blog

Păpușa oarbă

Întâmplări din viața mea