Drumul Dragonului
Cu cât ai impresia că vezi mai mult, cu atât vezi
mai puțin. Lanțul iluziilor se leagă verigă cu verigă până te înfășoară ca un
cocon, zid aparent impenetrabil. Îți spui că este doar o armură, menită să te
apere de săgețile și de gloanțele care șuieră bezmetice în jurul tău. Îți tragi
coiful mai bine peste ochi și pășești în siguranță drept înainte cu ochii
inchiși sub greutatea zalelor. Oricum, atâta timp cât habar nu ai că sub tine
hăul se cască din ce în ce mai adânc, vei merge prin aer ca în desenele animate
cu Wile E. Coyote și The Road Runner. Beep-beep!
Răbdarea nu a fost niciodată punctul meu forte. De
prea multe ori, nici inteligența. M-a salvat intuiția. Bulanul. Uneori,
sufletul. Alteori, lipsa lui. Mai pleacă în vacanță. Câteodată simt nevoia să
îi dau shut down. Ca acum. Am scos din șifonier lesele de diferite lungimi și
cravașa. Un singur animal de companie nu îmi mai ajunge. Surogatele sunt
întotdeauna mai eficiente în diverse combinații.
Metamorfoza a început din nou și nu o pot opri. Nici nu vreau, de
altfel. Demonii se regăsesc întotdeauna pe drumul pierzaniei. Aripi de dragon
îmi despart omoplații și se desfac în întunericul camerei pline de fum. Simt
ascuțimea caninilor în buza de jos. Mai aștept puțin, să mi se întărească
solzii. Apoi îmi voi putea lua zborul pe fereastra larg deschisă.
This comment has been removed by a blog administrator.
ReplyDelete