O poza cu rezolutie mica

Se apropie Craciunul. Urmeaza Revelionul si gata si anul asta. De mica am fost obisnuita sa se intample lucruri frumoase in perioada asta. Frumoase si neasteptate si magice. Mi-a intrat in sange sa ma astept la tot felul de lucruri de la perioada asta. Nu de la cineva anume, ci de la oricine si de la toata lumea in acelasi timp. Ma astept ca oamenii sa fie mai buni, sa ii cuprinda pe toti o stare de altruism si de blandete si de voie-buna. O fac instinctiv, cu toata constientizarea imbecilitatii acestei idei. Ba mai mult, e chiar un razboi general in mine cu ocazia „Sfintelor Sarbatori de Iarna”. Sufletul meu „puuurrr si inoceeent” tine cu indarjire de ideea asta de copil naiv si cretin, vrea neaparat sa vada magia sarbatorilor, vrea neaparat sa fie dezamagit in fiecare an. Nu, el nu vrea sa fie dezamagit. Evident, el chiar asteapta magia. Ratiunea e cea care ii spune, ba nu, ii striga, ii urla in ureche sa se potoleasca, sa fie mai realist, ca iar o sa faca buba. Ratiunea care le stie pe toate, inclusiv ca oamenii nu se schimba de sarbatori. Decat, cel mult, din punct de vedere vestimentar. Stie si ca ce vezi in filme se intampla doar in filme, ca nu trebuie sa ceara realitatii asa ceva, ca realitatea n-are, saraca, de unde sa ii dea asa ceva. Dar Ratiunea nu reuseste niciodata sa il convinga si pe Sufletel. Pentru ca Sufletel e mic, prost si foarte incapatanat. Sau poate e prea mare. Partea cantitativa e relativa oricum. Si nu, Sufletel nu este masochist. Nu ii place cand face buba. Dar Sufletel le vrea pe toate. Vrea si aripi, si motorase, si parfum, si muzica, si soare, si avioane, si nu le vrea pe rand, ci pe toate deodata si acum. Mai ales acum, de Sarbatori. Sarbatori cu S mare. Si se asteapta sa le si primeasca. Sa le primeasca-ca-cadou. Ca-cadou de Sarbatori. Le asteapta cuminte sub bradut. Ca in ghetute nu erau toate. Pe celelalte le asteapta, cu zambetul pe buze si plin de incredere, sub bradut.