Cantece de leagan

Fasiute de hartie colorata se invartesc haotic in aerul umed cu miros de iarba cosita si sare de mare turcoaz lovita de stanci rosii-teracota incinse de un soare aproape alb. Da, vreau! Arunca-te de pe stanci! Arunca-te in mare… iubirea respira sub valuri. Nu ai cum sa stii dinainte unde te pot purta curentii dintre ele. Dar, daca nu te arunci, o sa ramai acolo. Vesnic pe stanca, uitandu-te spre valuri. Ars de soare, fara pic de umbra, deasupra apei, dorindu-ti valurile. Asa ca arunca-te! Marea e a ta… tu… esti al ei.

Si din nou m-am plictisit. De mine, de ceilalti, de tot. Pana si lucrurile noi imi par tot vechi, uzate… aceleasi. Eu, aceeasi. Nu sunt multumita de mine. Nu sunt indeajuns de nimic. Sunt definitia mediocritatii. Si mi se pare cumplit. Sufar. Degeaba. Dupa care imi trece, ca n-am cum sa fiu constanta . Si am accese de-astea de mandrie cretinoida ca mama, ce tare sunt io. Acum am un acces de recunoastere. De revenire cu picioarele pe pamant. Nu, nu sunt tare. Nu acum.

Toti vor acelasi lucru: sa dea si ei odata la bucata. Bah, nici macar nu sunteti originali! Ma plictisiti ingrozitor si nici nu va dati seama! Nici macar nu va trece prin cap de cati ani aud eu aceleasi replici. Va mai si credeti mari scule… spirituali… haiosi… baga-mi-as degetele pe gat! Da’ nu-i nevoie. De cand a devenit un compliment holbatu’ la parti anatomice proeminente? Fi-mi-ar scarba de voi, libidinosilor! Mars la baie si trageti-va cate o laba! Eventual reciproc! Huoooo!

Stau. Ca o bucata de carne de vaca argentiniana. Cu pretentii de vitel scarpinat intre coarne. Pe mine ma poti refuza doar odata. A doua oara nu vei mai avea ocazia. Spala-te pe bot. De transpiratie. Eu prefer sa ma spal de nisip. Dupa aia imi pare rau ca nu il mai am pe mine. De fiecare data la fel. Imi studiez urma de la slip. Imi doresc un contrast mai puternic. Sa imi spal mai des nisipul de pe picioare. Ma arde tastatura.

Mă joc cu senzaţii Virile, facile, uşor inutile. Subtile emoţii îşi fâlfâie aripi De fluture bezmetic şi prost Captiv în odaia ticsită De lumânări colorate şi vii, Îmbâcsită de fum De ţigară de foi cu aromă de scrum. Oprit între staţii, Un tren cu uşi ferecate, sterile Îşi schimbă năprasnic vagoanele-n harpii. Subjug trecător anagnost Să-mi spună povestea ursită Ca pentru iele, ca pentru stihii. Cu păcatele-n sân Burduşesc iar rucsacul, pregătită de drum.

--> As fi vrut sa ma uit pe fundul marii Printre alge sa ma uit Sa uit de meduze Sa ma uit Pierdut As fi vrut sa ma pierd printre nori Deasupra tuturor sa ma pierd Urma sa-ti pierd Sa ma pierd Uitat

--> Zdrobeste-mi ideile intre doua iluzii. Intre trei pahare cu vin Soarbe-mi stropul de ratiune ramas. Striveste-mi senzatiile sub teava de esapament. Sub roata tocita din spate Arunca-mi spectrul sfartecat inutil.

A doua zi in Venetia a inceput tot in Piata San Marco. am trecut pe langa doage m-am invartit odata si am dat peste superbitatile astea doo :D In Piata San Marco se aduna mascutele la pozat. Cu greu le-am parasit. Am pornit-o la picior prin Venetia pe langa canale. si prin piatete pana la baiatul cu putza si broasca. Destinatia initiala fusese biserica asta care avea nush ce special. Era rotunda sau ceva asemanator si asta era special. Io n-am vazut-o rotunda, da' era inchisa cand am ajuns la ea, asa ca pe interior n-am vazut-o. Poate e rotunda pe interior. Nush. Frumoasa oricum. Da' langa ea.... eheeeei, langa ea era o casa.... langa casa asta era asta care era su-per-ba! sau super, bah! sau cum vrei tu, da' mie mi-a ramas gandu' la ea. Si m-am chinuit asa tare sa o pozez ca statea in umbra bisericii si fix de deasupra ei stralucea soarele in obiectivul meu s...