Ultimul Interviu cu Octavian Paler: “Mi-e teama de moarte”

O superba replica de dincolo. Citind acest interviu m-am gandit la voi, toti cei care v-ati simtit destul de atrasi de subiect incat sa postati un comentariu. Fiecare cititor va interpreta altfel cele scrise de mine, asa cum fiecare cititor va interpreta altfel cele spuse de Octavian Paler. Fiecare din  noi interpreteaza realitatea in felul lui/ei propriu, prin prisma experientelor, trairilor, culturii (si aici nu ma refer la cunostintele acumulate, ci la mediul in care a trait), valorilor acumulate de-a lungul vietii. Nu am pretentia sa mi se dea dreptate sau sa imi fie preluate opiniile, ci doar acceptate ca fiind ale mele. Majoritatea oamenilor isi fac un scop (chiar involuntar) din a-si impune opiniile proprii ca unice valori demne de luat in seama sau ca adevaruri absolute. Bineinteles, multi nici macar nu isi dau seama cand o fac. Si mai multi nu vor sa recunoasca (poate nici fata de propria persoana) ca o fac. Dar deja deviez de la subiect. Va invit in continuare la un moment de deschidere sufleteasca fata de voi insiva. Nu pentru a va intrista, ci din contra, pentru a va bucura de ceea ce sunteti, de ceea ce ati acumulat, de ceea ce puteti simti.

"Fragmente din ultimul interviu acordat de Octavian Paler, pentru EVZ, anul trecut pe 2 iulie, cand a implinit 80 de ani.

Scriitorul se refugia in lumea zeilor de altadata. Politica il dezgusta,  iar moartea era o taina care-l speria. Paler credea in Dumezeu numai atunci cand scria. Scriitorul pregatea un nou roman: "Calomii mitologice. Farame din conferinte nerostite".

Va dor cei 80 de ani pe care tocmai i-ati implinit?

Da, ma dor cei 80 de ani ai mei. Ma dor si bolilele mele. Am avut un accident cerebral in urma cu cinci ani. A fost, din fericire, un accident usor. Mi-am revenit. Am mai avut si un infarct, acum am un diabat, ma exaspareaza reumatismele. Sunt in situatia neplacuta de a ma suporta pe mine insumi prea mult. Citesc, scriu, recitesc niste carti. Sunt inconjurat in casa mea de cateva mii de carti. Ascult muzica clasica . Il iubesc pe Ceaicovski. Mai ies din casa, mai apar pe la televizor, mai ma plimb cate o ora pe zi. Timpul trece. Tanjesc dupa apa marii. Nu mai am voie, din cauza bolilor, sa merg la mare. Marea a devenit pentru mine trecut. Pot sa-mi amintesc doar ca una dintre pasiunile mele a fost marea. A intrat in mitologia mea personala vara si nisipul fierbinte, cand ieseam din apa. Cred ca as fi in stare sa vorbesc ore intregi despre starea de indolenta luminoasa pe care ti-o da trupul rasfatat de soare si nisip fierbinte.

Va e teama de moarte?

Incerc sa-mi uit anii. Si, cand nu rezist si-mi aduc aminte, mi-e teama de moarte. E o taina pe care nu sunt inca in stare s-o infrunt.  Moartea este pentru mine cea ce erau pentru greci ochii Gorgonei, in care te uitai si impietreai. Nu mai am nimic de asteptat. Mi-e frica nu de Dumnezeu, ci de  absenta lui Dumnezeu. Sunt incapabil sa gandesc o lume in care El nu ar axista, pentru ca atunci toate s-ar prabusi. Dumnezeu inseamna pentru mine falimentul ratiunii mele, punctul unde ratiunea incepe sa nu mai aiba explicatie, unde incep sa bajbai prin intuneric. Nu cred in Viata de Apoi. O invidiez pe mama mea, femeie simpla, care nu avea nicio problema cu dubiile.  Eu nu am acces la misticism. Mi-as fi dorit sa pot crede in misticism. Matisse raspundea atunci cand era intrebat daca crede in Dumnezeu:  "Da, cand lucrez". Asa zic si eu. Cred in Dumnezeu atunci cand scriu. Nu mai am nimic de asteptat.

Pe cine simtiti mai aproape din familie?

Nu mai am pe nimeni. Sotia mea a murit. Baiatul meu, economist, lucreaza si locuieste in Italia. Vine din cand in cand in Bucuresti. Sunt singur aici intre molii si carti. E un destin la mijloc, am avut molii in toate casele mele. Am locuit in mahala, in doua internate, la liceu, am avut, poate, vreo sase, prin case prin care am trecut.Nu sunt multumit de viata mea. Singura satisfactie reala sunt dezamagirile mele. Daca am aceste dezamagiri, inseamna ca am avut iluzii si asteptari foarte mari de la mine. Mi-as fi dorit sa am mai multi prieteni si nu am, mi-as fi dorit sa fiu mai putin singur si nu am reusit. Mi-as fi dorit sa am o familie mare, multi nepoti si nu am. Sunt satul de mine insumi. Eu sunt o ilustrare perfecta a racului negativ.

In majoritatea cartilor, va refugiati mitologia antica. Aceasta lume va ofera o iesire din istorie, un punct de sprijin in fata singuratatii din societatea moderna?

Omul a iesit din timpul mitologic si a intrat in timpul istoric, dar acest pas nu a fost in avantajul lui. Am o parere proasta despre istorie. Proasta, in general, si proasta, in special. Toata istoria exprima  aceleasi adevaruri despre om pe care le vedem astazi. In adolescenta, ma visam antic. Doream sa fi trait pe vremea lui Marc Aureliu in Roma sau in Grecia antica.  Ma gandesc acum cu duiosie la vechile mele nostalgii. Cert este ca nu stim nimic aproape dinainte de Egiptul antic. Avem o reprezentare a istoriei cam de la Herodot incoace,de la Plutarch incoace.Trebuie sa marturisesc, eu sunt pe jumatate reactionar. Reactionarii se opun ideii de progres. Nu contest progresul, nici nu ma opun. Ar fi ridicol sa cred ca timpul se poate pietrifica sI ca lumea poate sa ramana neschimbata. Nu mi-a trecut nici o clipa prin cap ca Romania sa arate ca la Muzeul Satului . Am alta idee care ma persecuta: progresul tehnic si stiintific  este insotit indiscutabil de regresul interior. Mitologia este pentru mine un refugiu, o fuga de istorie. Zeii grecilor m-au atras mai mult decat mitologia crestina. Mi se par foarte umani si simpatici. Zeii grecilor stateau in Olimp si trageau cu ochiul in lumea muritorilor si  nu se dadeau in laturi de la placerile lumesti. Singuratatea nu e o victorie inaintea celorlalti, ci e de fapt un naufragiu personal.

In cartile dvs, tanjiti dupa certitudini. Totusi, atata scepticism nu va impovareaza?

A crede este un dar si un har. Nu ma mandresc deloc cu faptul ca sunt considerat un sceptic. Scepticismul este o infirmitate, nu o sursa de vanitati. As fi vrut sa am la ora asta certitudini. Din nefericire, traiesc intre ruine de certitudini. Certitudinile mele sunt ca hainele roase demolii. Desigur, iubesc inca viata. Dar resimt acut batranetea si faptul ca nu mai am decat trecut. Ce mai pot spera acum? Sa-l rog pe Dumnezeu sa fie indulgent cu mine si sa-mi ofere cat mai am de trait cat mai putine boli. Am fost botezat in religia crestina, in religia asta voi muri. As fi vrut sa am la ora asta certitudini, as fi vrut sa am lucruri in care sa cred profund. Pregatesc o  alta carte. Se cheama "Calomii mitologice", avand un subtitlu care nu intamplator este ironic: "Farame din conferinte nerostite". M-am hotarat sa ma despart de tonul cam eligiac, mai plangacios din ultimele mele cartI, din "Desertul pentru totdeaua " si "Autoportet intr-o oglinda sparta". Mi-am zis ca m-am plans destul si ca e cazul sa adopt alt ton. Atunci am facut apel la un mic demon care exista in mine, usor masohist, care ma indeamna sa ma iau peste picior. De fapt, in conferintele mele, e un joc:  conferintele sunt pentru moliile din camera mea. Sunt niste mituri vechi si noi. Ma refer si la mitul lui Don Juan. Dau cuvantul unei femei care sa vorbeasca de prejudecatile barbatilor fata de Don Juan. Exista in mine o coarda feminina care ma face sa-I demasc pe barbati prin gura unei femei.

Idealizati inca lumea Lisei, satul din care "ati naufragiat" in Bucuresti? Mai aveti nostalgia acestui loc patriarhal?

In Lisa,  nu mai am pe nimeni. Nu mai exista acolo decat o casa locuita de fantome. Prefer sa-mi iubesc satul de la distanta. Nu intru in categoria celor care idealizeaza satul. Paradisul  copilariei mele mirosea a frunza de nuc, dar mirosea si a rachiu. In sat, erau cinci carciumi si doua biserici.  Nu mitologizez, stiu insa ca in lumea aceea existau niste valori reale pe care lumea romaneasca din pacate le-a pierdut. Existau anumite norme de viata, care dadeau sens si identitate. Lumea aceea era o lume condamnata de istorie, nu putea sa reziste in fata progresului tehnic. S-o fi nascut vesnicia la sat, cum zice Blaga, dar se pare ca si vesniciile expira. Eternitatea asta a satului nu putea dura. In Bucuresti, am ramas un venetic, un bucurestean acceptat si tolerat. Nu cred ca mai am suflet d e orasean, dar nu cred ca mai am nici suflet de taran. E un fel de promiscuitate. Nu mai pot sa traiesc in sat. M-am invatat demult cu galagia si cu mirosul de benzina arsa din Bucuresti.

Cum relationati cu tinerii din ziua de azi?

 E generala  violenta cu care reactioneaza tineretul, debusolarea asta vizibila in atitudinea lor. Tinerii nu au niciun fel de certitudine, in afara de faptul ca lucrurile sunt complicate. Ma uit insa la tinerii care merg pe strada si vorbesc continuu la telefonul mobil. Mai au timp sa se uite cum se clatina o frunza? Mai au timp noaptea sa se uite la stele? Omul a intrat intr-o tehnica a tehnolatriei, nu mai stapaneste el tehnica, ci tehnica stapaneste pe om. Omul are iluzia ca vorbeste cu lumea intreaga la calculator. El e de fapt singur. Nu scriu decat la masina de scris. M-am dezvatat sa scriu si de mana.  Daca trebuie sa scriu o scrisoare, si mi se pare nepoliticos sa o trimit scrisa la masina, o bat la masina si dupa aceea o copiez de mana. Masina de  de scris a devenit o prelungire a fiintei mele.  Mai spunei unui tanar sa scrie la masina de scris… Altceva decat computer, ei nu vad in fata ochilor.

Ce va deranjeaza cel mai mult in contemporaneitatea din jurul nostru?

Toate administratiile postdecembriste au fost defecte in a repera problemele adevarate ale Romaniei. Administratia actuala este cea mai proasta dintre toate. Nu cred ca in ultimii 16 ani s-a facut vreun progres in clasa politica romaneasca.  In timpul comunismului existau cel putin niste explicatii pentru toate relele: au venit rusii si au instalat o ideologie falsa sau  exista Securitate si teroare. Exista insa si speranta in comunism. Prin 78-79, circula in Bucuresti o vorba: "As vrea sa traiesc o zi dupa". Am trait nu o zi, ci 16 ani dupa comunism. Singurul bun castigat in 1989 este libertatea. Ce am facut insa cu aceasta libertate? Nimic! Sunt consternat si revoltat. Sunt revoltat ca s-au gasit atatia ticalosi, nerusinati care s-au repezit sa faca averi nejustifiate si sa devina atat de demogogici. Sunt consternat ca poporul roman a consfintit si acceptat asta. Nimeni nu a impus ca realitatile de azi sa arate cum arata. Nu au venit strainii sa voteze in cabinile de vot. Romanii au fot tot timpul cei care au votat si si-au desemnat  alesii. Administratia CDR-ista era o cacialma de prima mana, insa si toata demagogia  portocalie nu a fost decat tot o cacialma. Singura prostie pe care am facut-o si pe care o privesc cu duiosie, chiar cu tandrete, este ca in anii 90 am candidat din partea Grupului pentru Dialog  Social pentru Senat. Nu sunt potrivit pentru politica.

Cand priviti in jur, la ce se intampla in jurul dvs., ce va socheaza cel mai mult?

In clipa de fata, lumea trece printr-o grava criza a valorilor. Ne aflam in prezent in plin razboi religios pe plan mondial. Povestea asta cu Islamul nu e o joaca. Lucrurile stau exact pe dos decat pe vremea cruciadelor, atunci crestinii credeau in  valorile crestinismului, desi tineau intr-o mana Biblia si, in cealalta, sabia. Astazi crestinismul este o religie extenuata si obosita, care a coborat  mult in formalism, in conventional. Ma indoiesc ca mai traim cu adevarat misterul unor sarbatori, cum ar fi Invierea. In islam, religia e foarte violenta si fanatica. Nu e de glumit! Islamul cucereste Europa, iar administratia americana Bush a facut un rau imens lumii atatand lumea islamica."